Pe 11 aprilie, Venus intră în semnul Gemenilor, unde va sta până pe 7 mai. Iată ce trebuie să știi!
Un eveniment cheie al săptămânii este și intrarea lui Venus în Gemeni, care va avea loc mâine, pe 11 aprilie. În acest semn de aer, Venus va rămâne până la 7 mai!
Putem spune că libertatea și varietatea vor fi pe primul loc. Relațiile pot fi dificile, fiindcă vom avea nevoie de diversitate. Ne vom plictisi repede. Dar curiozitatea va fi cea care ne va ajuta în cucerirea unei persoane.
Mai mult, emoțiile vor fi supuse de către partea cerebrală. Vom fi stimulați și atrași de mintea celor din jur. De asemenea, este o perioadă bună pentru a jongla cu mai multe pasiuni.
Cine este Venus? Planeta banilor, a frumuseții, a iubirii și a plăcerii. De aceea, plasarea sa în harta natală ne afectează modul în care ne demonstrăm afecțiunea. De cine suntem atrași. Vorbește și despre propria noastră atracție.
Tot Venus este cea care ne dă indicii despre obiceiurile în materie de cheltuieli. Ne arată ce fel de estetică ne place, dar și în ce relații prosperăm și ce ne stârnește plăcerea.
De fapt, semnul nostru Venus ne indică despre ceea ce ne face fericiți în dragoste. Desigur, relațiile amoroase au o importanță mare în viața oricui, așa că trebuie să acordăm o atenție deosebită semnului lui Venus, fiindcă nu este un aspect de neglijat.
În astrograma femeilor, Venus arată cum își demonstrează ele feminitatatea, dar și cum iubesc. În cea a bărbaților, poziția lui Venus arată tipul de femei de care sunt atrași.
Mai mult decât atât, Venus o să joace un rol important anul acesta, pentru că vine rândul retrogradării. Deci, pe durata lui 2023, avem șansa să reparăm relațiile în care suntem. Sau, dacă suntem singuri, putem intra în relații foarte serioase.
Cum se manifestă Venus în Gemeni?
Nativii cu semnul lui Venus în Gemeni nu suportă să fie constrânși, legați sau mai ales controlați. Pentru ei, libertatea și varietatea sunt clar pe primul loc. Chiar dacă iubesc pătimaș, relațiile cu un astfel de nativ pot deveni dificile. Cei cu Venus în Gemeni pot fi ușor nestatornici în relații de iubire. Se răzgândesc rapid. Tind să flirteze cu alții.
Curiozitatea îi motivează de fiecare dată în relații sau legături. Deși persoanele cu Venus în Gemeni nu se tem să se exprime, partenerii pot observa că discuțiile cu ei sunt aparent superficiale, mai ales când vine vorba de sentimente.
Când se discută despre romantism și relații, persoanele născute cu Venus în Gemeni pun mare preț pe simțul umorului, pe comunicare și pe inteligență. Mai puțin pe aspectul fizic al celuilalt. Au nevoie de parteneri lângă care nu se plictisesc.
Ce aflăm despre tranzitul lui Venus în Gemeni de pe KRS Channel?
În primul rând, despre ce ne vorbește semnul Gemenilor? Despre dualitate, despre uniunea dintre femeie și bărbat, despre comunicarea cu cealaltă persoană, de sex opus. Venus este dragostea, creativitatea, plăcerea, frumusețea, relațiile.
Ce se întâmplă când Venus tranzitează semnul Gemenilor? Toate aceste domenii sunt amplificate de ceea ce reprezintă Gemenii: comunicare pură. De exemplu, chiar dacă un bărbat este tăcut în intervalul în care Venus tranzitează semnul Gemenilor, va atrage femei foarte vorbărețe. La fel se aplică și în cazul femeilor.
De fapt, Venus își dorește să creeze relații autentice, pe termen lung. Vrea să cucerim, să fim serioși și curioși în legătură cu un posibil partener. Persoanele care sunt singure vor dori să aibă tot mai multe legături, să iasă în oraș, să cunoască oameni noi.
Da, acest tranzit poate duce și către apariția bârfelor sau a conversațiilor care nu au neapărat o substanță.
Citește și: Sfaturi utile pentru TOATE zodiile în următoarele șase luni. De ce merită să ținem cont?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News