Până pe 29 ianuarie 2025, Uranus va fi retrograd în semnul stabil al Taurului. Iată cum ne va schimba viețile acest tranzit!
Uranus reprezintă tot ceea este imprevizibil, revoluționar și neconvențional. De fiecare dată când intră în retrogradare, Uranus ne provoacă să ne reevaluăm scopurile și modul în care ne adaptăm la noutate.
Această planetă guvernează sectoare precum inovația, revoluția, tehnologia, progresul, rebeliunea și independența. Deși vizibil cu ochiul liber, Uranus a fost descoperit abia în 1781, fiind atât de lent încât a scăpat atenției civilizațiilor antice.
Până în 2026, Uranus se află în tranzit prin Taur. Acest semn prețuiește confortul, siguranța și rezistența la schimbare. Este asociat cu aspectele financiare în astrologie.
Cum Taurul tinde spre stabilitate, iar Uranus este antiteza acesteia, pot apărea tensiuni interioare. Cu toate acestea, surprizele vor fi o constantă în mai multe domenii de-a lungul anilor.
Avem timp să ne gândim la schimbările care s-au petrecut în viața noastră în ultimele luni. Cum am interacționat cu schimbarea, cum am primit-o în viața noastră? Ne-a fost greu?
Cei mai afectați de retrogradare vor fi cei cu marcaj fix în astrogramele natale: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător.
Anastasia, astrolog internațional, ne spune ce aduce Uranus retrograd pentru fiecare zodie.
Berbec/Ascendent în Berbec
Uranus este retrograd în casa a doua. Va trebui să te eliberezi de anumite credințe pe care le ai despre bani. Poate sunt niște frici pe care le ai sau restricții pe care ți le impui. Uranus retrograd te va încuraja să examinezi orice simți legat de finanțe.
Taur/Ascendent în Taur
Uranus este retrograd în semnul tău. Este nevoie să faci un pas în spate și să prioritizezi îngrijirea de sine. Poate că va trebui să îți ajustezi imaginea, obiectivele, dar și părerea despre propria persoană. Ar trebui să reflectezi asupra unor lucruri pe care le-ai făcut.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Uranus este retrograd în casa a douăsprezecea. Îți aduce nevoia de a examina tendințele de auto-sabotaj și obiceiurile negative. Poate că ai trecut prin niște lucruri pe care nu le-ai putut controla. Acum, în timpul retrogradării, aplici ceea ce ai învățat în trecut.
Rac/Ascendent în Rac
Uranus este retrograd în casa a unsprezecea. Dacă te-ai concentrat pe îndeplinirea unor obiective, acum este momentul în care va trebui să faci un pas în spate. Întreabă-te care este scopul pentru care faci anumite lucruri. Ce te ghidează? Ce vrei să realizezi cu adevărat?
Leu/Ascendent în Leu
Uranus este retrograd în casa a zecea. Pentru ce ești cunoscut? După ce pleci de la birou, ce crezi că spun oamenii în urma ta? Ești doctor, părinte sau astronaut? Uranus retrograd te invită să reflectezi asupra imaginii tale publice și asupra modului în care oamenii te percep.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Uranus este retrograd în casa a noua. Dacă ai fost motivat să pleci în călătorii, să înveți, să scrii, toate acestea vor încetini acum. Înainte să pleci într-o excursie, mai întâi întreabă-te care este scopul pentru care mergi. Care sunt cele mai bune cursuri la care te poți înscrie? Pe ce cale ar fi cel mai bine să o apuci?
Previziuni 2025 pentru TOATE zodiile. Anul marilor schimbări, cu provocări și momente inedite
Balanță/Ascendent în Balanță
Uranus este retrograd în casa a opta. Poate ai ales să te arunci într-un parteneriat sau să fii de acord cu unele decizii financiare, iar acum este momentul în care te gândești dacă ai luat deciziile potrivite. Cu siguranță, te vei orienta mai mult din punct de vedere financiar. Ești recompensat suficient?
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Uranus este retrograd în casa a șaptea. Dacă ai luat niște decizii mai importante din punct de vedere amoros, cum ar fi să te muți alături de partener sau să te logodești, Uranus retrograd te-ar putea face să vrei să dai înapoi. Este recomandat să fii complet sincer cu tine însuți în această perioadă. Întreabă-te dacă ești într-o relație sănătoasă.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Uranus este retrograd în casa a șasea. Te concentrezi pe rutina zilnică, pe dinamica de la locul de muncă și pe tendința ta de a-i ajuta pe ceilalți. Poate vei avea ocazia să iei o pauză de la serviciu. Îți va oferi șansa să-ți dai seama ce încerci să obții.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Uranus este retrograd în casa a cincea. Cauți o sursă de inspirație. Poate că revii asupra unei vechi idei sau asupra unui parteneriat din trecut. Unii foști parteneri ar putea reveni în viața ta. Ce îți aduce bucurie și plăcere? Gândește-te la asta în timpul retrogradării lui Uranus.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Uranus este retrograd în casa a patra. Schimbările pe care le faci sunt mai internalizate. O să îți dorești să fii mai privat. De exemplu, poate că te-ai mutat cu persoana iubită. Acum vei reexamina această decizie. Devii mai onest când vine vorba despre cum ți se schimbă viața.
Pești/Ascendent în Pești
Uranus este retrograd în casa a treia. Ești introspectiv și realizezi ce impact au gândurile și cuvintele în viața ta. Este un moment profund în care te gândești la comunicare, cu tine sau cu cei din jur. Uranus retrograd poate readuce, de asemenea, conflicte cu frații și vecinii. Primești o șansă de a-ți revoluționa modul de gândire
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News