Mașina și bunurile unui student, dispărut în urmă cu 45 de ani, au fost găsite în pârâul unei păduri.
Autoritățile au fost aproape de a clasa un dosar de dispariție, când au dat peste lucrurile unui student dispărut în urmă cu bine de 45 de ani, relatează CNN. Mașina lui a fost găsită într-un pârâu din Alabama, împreună cu portofelul, cartea de identitate și mai multe rămășițe umane suspectate a fi ale victimei.
Kyle Clinkscales, student la Universitatea Auburn, a fost văzut ultima dată în noaptea de 27 ianuarie 1976, când a plecat din orașul natal LaGrange, Georgia, pentru a se întoarce în campusul Universității, cu un Ford Pinto din 1974, a declarat șeriful James Woodruff, al regiunii Troup, din Georgia, la o conferință de presă de miercuri, la o zi după descoperire.
Tânărul de 22 de ani nu a ajuns niciodată la Universitatea din Alabama și nici el, nici mașina nu au mai fost văzuți, până acum.
”Timp de 45 de ani, l-am căutat pe Kyle și mașina lui. Am urmărit sute de indicii și nu am avut niciodată vreo desfășurare substanțială de evenimente care să fi decurs din aceste indicii”, a spus Woodruff. Acesta a adăugat că au drenat lacuri și au efectuat numeroase căutări în speranța de a-l găsi pe Clinkscales.
Marți, cineva a sunat la 911 pentru a raporta că a văzut ceea ce părea a fi o mașină într-un pârâu de lângă Drumul Județean 83, la aproximativ o milă de Drumul Județean 388, a declarat maiorul Terry Wood de la Departamentul Sheriffului din Chambers County, Alabama.
Când autoritățile au sosit, au văzut vehiculul parțial scufundat, despre care Wood a spus că a fost vizibil de pe drumul cu două benzi care trece peste pârâu. Şeriful judeţului Chambers, Sid Lockhart, a spus că maşina a fost găsită la aproximativ trei mile distanţă de ceea ce ar fi fost în mod normal drumul lui Clinkscales înapoi la şcoală. Lockhart a spus că nu știe dacă zona a fost inclusă în căutări când Clinkscales a dispărut inițial.
Portbagajul mașinii era deschis, dar Lockhart a spus că nu știe dacă s-a deschis după ani de zile în apă sau dacă nivelul apei din pârâu a scăzut. După ce au scos vehiculul din apă, forțele de ordine locale au stabilit că este vorba despre un autovehicul Pinto alb cu o plăcuță de înmatriculare din regiunea Troup.
Oficialii locali au contactat apoi Biroul Sheriff County Troup, care a căutat numărul de înmatriculare prin sistemul său și a stabilit că este mașina lui Clinkscales, a spus Woodruff. Acesta a mai a spus că partea superioară a mașinii ”este complet” ruginită, dar autoritățile au descoperit un portofel, cărți de credit, actul de identitate al lui Clinkscales și mai multe oase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News