Care sunt premisele pentru un viitor Muzeu al Muzicii în Timișoara?
Un Muzeu al Muzicii ar putea apărea în Timişoara, din iniţiativa muzicianului german de origine bănăţeană Franz Metz, care afirmă că municipiul Capitală Europeană a Culturii 2023 posedă o deosebit de bogată istorie muzicală, unde în cele trei secole de cultură muzicală au concertat renumiţi artişti ai lumii sau şi-au început aici cariera muzicală, activând ulterior pe marile scene din Berlin, Viena sau Paris.
'Mulţi dintre ei şi-au publicat biografia, scriind şi despre concertele lor la Timişoara sau în alte localităţi din Banat. Dar şi invers, se pot enumera multe nume de muzicieni din Timişoara care au făcut carieră pe scene importante ale altor continente. Artişti din întreaga lume au fost plăcut impresionaţi de publicul de aici, foarte interesat şi atent.
Toate acestea nu ar fi fost posibile, dacă nu ar fi existat aici o cultură muzicală foarte ridicată. La Timişoara existau deja în secolul XIX mai multe edituri muzicale, instituţii şi asociaţii muzicale, şcoli de muzică, ateliere de construit instrumente muzicale (instrumente de corzi, piane, orgi, instrumente de suflat etc.).
Toate acestea duceau şi la o anumită situaţie financiară sigură. Un proverb german din Banat spune că atunci când dialogul verbal între două persoane sau două etnii este blocat, vine muzica în ajutor. Prin muzică s-a putut închega cel mai bine legătura între mai multe etnii sau confesiuni care au convieţuit aici, la Timişoara', spune Franz Metz, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
În demersul său, Franz Metz anunţă conferinţa bilingvă româno-germană intitulată 'Timişoara în Istoria Muzicii Universale', care va avea loc marţi, de la ora 17,00, la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara.
Muzicianul german născut în localitatea timişeană Darova subliniază că Timişoara posedă o deosebit de bogată istorie muzicală, 'în cele trei secole de cultură muzicală modernă, mulţi renumiţi artişti de renume mondial concertând pe scenele metropolei Banatului sau şi-au început aici cariera muzicală, activând mai târziu la Viena, Berlin sau la Paris'. Societatea Filarmonică din Timişoara (fondată în 1871) este un exemplu concret în acest sens.
Prin urmările celor două războaie mondiale, o mare parte a tezaurului spiritual muzical a ajuns în alte ţări, unde foşti cetăţeni din Timişoara au emigrat. 'Acum, când România este membră UE de câţiva ani, ar fi timpul să se vindece aceste răni. Toate aceste succese pe plan artistic şi muzical sunt valorificate de către multe centre europene în muzee sau în case memoriale, chiar şi în ţări vecine cu România.
În conferinţa mea aş vrea să prezint premise pentru o expunere a valorilor muzicale din Timişoara în cadrul unui viitor Muzeu al Muzicii (sau Casa Muzicii). Istoria muzicală a Timişoarei şi locuitorii acestei metropole ar merita o astfel de instituţie', detaliază Franz Metz.
Organizatorii conferinţei sunt Forumul Democrat al Germanilor din Timişoara, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara, Societatea Filarmonică din Timişoara, Gerhardsforum Banater Schwaben e.V., Munchen Gesellschaftfur deutsche Musikkultur im sudostlichen Europa e.V., (GDMSE), Munchen.
Sursa: AGERPRES (AS -autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu)
Vezi și: Timișoara este Capitala Europeană a Culturii în 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News