Un antrenor britanic de fotbal a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Dubai după ce a fost prins de poliţie având mai multe sticle de lichid de vapat la el.
Billy Hood, în vârstă de 24 de ani, a fost acuzat de posesie, trafic şi vânzare de droguri în Dubai, după ce a fost prins cu patru sticluţe de lichid de vapat care conţineau şi CBD, un drog halucinogen. Acesta spune că a fost forţat de poliţie să semneze o declaraţie în arabă, limbă pe care nu o vorbeşte.
Biroul de Externe şi pentru Commonwealth al Marii Britanii a anunţat că "acordă sprijin consular unui britanic care a fost încarcerat în Emiratele Arabe Unite", conform The Guardian.
Lichidul de vapat găsit în maşina tânărului conţinea, conform celor antemenţionate, CBD, o substanţă legală în Marea Britanie şi alte ţări, dar ilegală în Emirate. CBD-ul conţine elemente de THC, un element psihoactiv provenit din cannabis. Lichidul fusese cumpărat în Marea Britanie, de unde rezultă şi acuzaţiile de trafic.
Totuşi, Billy Hood a declarat că nu avea habar că are lichidul în casă şi că cel mai probabil acesta a fost uitat de un prieten al său, care îl vizitase cu câteva săptămâni înainte să fie descoperit de poliţie.
"Am fost şocat, speriat şi dezorientat. Le-am spus poliţiştilor că nu ştiam că sunt în posesia unor droguri sau altfel de substanţe", a declarat Hood, după ce a fost abordat de poliţişti în apropierea casei, cu un mandat de percheziţie pentru casa şi maşina sa. După ce au fost descoperite drogurile, Hood spune că a fost reţinut într-o celulă timp de 14 zile fără produse de igienă. Britanicul, care a jucat fotbal semiprofesionist pentru Kensington şi Ealing Borough FC, spune că are toleranţă zero pentru droguri şi substanţe ilegale.
Mama tânărului, în vârstă de 55 de ani, spune că "este cea mai stresantă situaţie pe care am trăit-o vreodată". Aceasta lucrează cu ONG-ul "Reţinuţi în Dubai" şi mai mulţi avocaţi locali, alături de care încearcă să facă apel la decizia judecătorilor.
"A fost mereu un băiat de treabă şi nu a intrat niciodată în necazuri. A ajutat copii, antrenori, pe toată lumea. Nu s-a drogat niciodată. Fiul meu nu merită să îşi piardă tinereţea pentru nişte sticluţe cu CBD care nici măcar nu erau ale lui", a punctat mama sa.
Radha Stirling, CEO-ul organizaţiei "Reţinuţi în Dubai", a subliniat faptul că străinii care vin în Emirate trebuie să fie foarte atenţi să nu încalce vreun paragraf al legilor stricte anti-droguri. Ultimele condamnări includ posesia de seminţe de mac, care conţin opioide, dar şi urme de droguri consumate cu luni înainte de sosirea în ţară.
"Te poţi proteja pur şi simplu fiind atent la ce iei la tine. Sunt însă multe arestări pe nedrept, dar şi o dorinţă a poliţiei de a face arestări şi de a condamna persoane, chiar dacă nu au dreptate. Declaraţiile forţate sunt la ordinea zilei", a declarat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News