La 16 mai, Jupiter părăsește semnul Berbecului și intră în Taur. Descoperă ce aduce acest tranzit pentru Capricorn sau cei cu ascendent în Capricorn!
Va urma unul dintre cele mai importante evenimente din 2023!
De pe 16 mai, planeta expansiunii iese din Berbec și se mută în Taur, semnul resurselor și al posesivității. De aceea, este cazul să ne gândim în mod activ la monetizare. Și să avem încredere și în alte acțiuni. Adică, da, să avem ca bază principală stabilitatea. Dar nu uita: cine nu investește, nu câștigă!
Trebuie să știi că Jupiter petrece aproximativ un an în fiecare zodie.
De obicei, pe acolo pe unde trece această planetă, aduce creștere, abundență, posibilități și expansiune. Dar vrea să îți arate și că mai ai de muncit în anumite segmente ale vieții tale. Cu alte cuvinte, Jupiter poate fi la extreme, deoarece amplifică și ceea ce este bun, dar și ceea ce este rău.
De asemenea, cu Jupiter în Taur vorbim de câștig, de productivitate, de a avea și de a deține, dar și despre economii sau investiții. Este foarte important de știut că un tranzit precum cel al lui Jupiter se poate vedea, în mod practic, în viața noastră. Cu Jupiter în Taur, vrem să construim ceva, să așezăm, să punem baze. Odată cu acest tranzit, toată zona financiară va fi luată cu asalt.
Ce aduce Jupiter în Taur pentru Capricorn/Ascendent în Capricorn?
Un tranzit minunat pentru tine! De pe 16 mai, vreme de aproximativ un an, Jupiter va tranzita Casa a 5-a. Aceasta este casa veseliei, a poftei de viață, a bucuriei, a pasiunii, a copilăriei, a copiilor, a iubirii și a flirtului!
Iar lui Jupiter îi place să pună semințe în aceste domenii ale vieții! Ei bine, dacă îți dorești un copil, acesta va fi anul în care poți începe toate demersurile. Discută cu partenerul, realizează investigații, vorbește cu doctorii. Este un moment bun și dacă îți mai dorești un copil!
Din punct de vedere statistic, Jupiter poate să ajute și la asta. Pe 21 aprilie 2024, Jupiter se va întâlni și cu Uranus, așa că poate să apară un copil și pe neașteptate. După care, Jupiter este în Casa 5-a aduce și flirt, este un pic de Casanova.
Ne iubim cu toată lumea, vrem aventură, scântei, artificii, extravaganță. Lui Jupiter în Taur în Casa a 5-a îi place și luxul, dramatismul. S-ar putea ca unii nativi să se apuce și de o pasiune nouă. Mulți dintre voi este posibil să aveți tendința să speculați niște momente.
Ai, însă, grijă, la unele lucruri. Cu Jupiter în Casa a 5-a, unii oameni au tendința să parieze, să joace la jocurile de noroc, să piardă controlul.
Dacă vrei să asculți de recomandările astrologului și de mesajele astrelor, ar fi bine să stai departe de această zonă, pentru că nu o să o mai poți controla pe urmă.
Însă, va fi o perioadă excelentă să te iubești mai mult, să fii romantic, să faci declarații, să scrii poezii, să te înscrii la cursuri, să începi noi hobby-uri, să te uiți mai des la filme, să profiți de ieșitul în oraș.
Alege petrecerile, ieși la concerte, destinde-te în următorul an!
Pe scurt, merită să te bucuri de viață, indiferent de vârsta pe care o ai. Este nevoie să râzi cu poftă, până în mai 2024! La fel cu micuții din imaginea articolului nostru!
Poți să citești și: Tranzitul lui Jupiter în Taur. Ce aduce pentru Săgetător/Ascendent în Săgetător?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News