Pe 16 mai, Jupiter părăsește semnul Berbecului și intră în Taur. Iată ce aduce acest tranzit pentru Berbec sau cei cu ascendentul în Berbec!
Urmează unul dintre cele mai importante evenimente din 2023!
De pe 16 mai, planeta expansiunii iese din Berbec și se mută în Taur, semnul resurselor și al posesivității. De aceea, este cazul să ne gândim în mod activ la monetizare. Și să avem încredere și în alte acțiuni. Adică, da, să avem ca bază principală stabilitatea. Dar nu uita: cine nu investește, nu câștigă!
Jupiter petrece aproximativ un an în fiecare zodie. De regulă, pe acolo pe unde trece această planetă, aduce creștere, abundență, posibilități și expansiune. Dar vrea să îți arate și că mai ai de muncit în anumite segmente ale vieții tale. Cu alte cuvinte, Jupiter poate fi la extreme, deoarece amplifică și ceea ce este bun, dar și ceea ce este rău.
Din nou, cu Jupiter în Taur vorbim de câștig, de productivitate, de a avea și de a deține, dar și despre economii sau investiții. Este foarte important de știut că un tranzit precum cel al lui Jupiter se poate vedea, în mod practic, în viața noastră. Cu Jupiter în Taur, vrem să construim ceva, să așezăm, să punem baze. Odată cu acest tranzit, toată zona financiară va fi luată cu asalt.
Ce aduce Jupiter în Taur pentru Berbec/Ascendent în Berbec?
Jupiter va ieși din semnul tău și o să tranziteze Casa a 2-a, care are legătură cu banii. De când a intrat Uranus în această casă, cel mai probabil te-ai confruntat cu multă instabilitate financiară. Gândește-te, de exemplu, cum ai stat cu banii din 2019 și până în prezent. Când ai avut banii, când au dispărut.
Ei bine, Jupiter o să intre în Casa a 2-a și îți aduce bani! Există posibilitatea să îți crească veniturile, dar apar și cheltuieli. De fapt, asta face Jupiter. Îți aduce banii de care ai nevoie pentru cheltuielile respective. Și pentru că se apropie de Uranus, iarăși poate veni un pic de instabilitate.
Nu este recomandat să faci prea multe investiții. Mai degrabă, ai face bine să îți deschizi un cont de economii, dacă nu ai unul sau să începi să te înfrânezi în a cheltui banii pe prostii. Jupiter în Taur are și o parte care te poate face foarte generos, dar și una care te face zgârcit.
De fapt, trebuie să ajungi la un echilibru. Să pui și bani deoparte, dar să te și bucuri de viață. Lui Jupiter în Taur îi place o cină gustoasă, la cel mai bun restaurant! Dar da, asta nu înseamnă că mănânci zilnic acolo.
Educația financiară este importantă pentru toată lumea. Dar pentru că la tine Jupiter chiar trece în Casa a 2-a a banilor, este important să îți dai seama unde se duc niște bani cu care ai putea să faci ceva concret. Ai putea să îți creezi o pușculiță și la propriu, dar și la figurat.
De asemenea, poți negocia altfel pentru salariul tău. Îndrăznește să ceri mai mulți bani, nu munci pe gratis! Ai nevoie să produci și să pui bani deoparte.
Există și un risc de îngrășare sau de dezechilibru alimentar. Poți să înveți să mănânci mai sănătos.
Îți recomandăm și: PATRU zodii care au început în forță luna mai. Ce surprize le pregătesc astrele? „Planurile ți se dau peste cap!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News