Ce poate aduce Venus retrogradă în sectorul amoros? Iată ce ne dezvăluie Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro.
Între 23 iulie și 4 septembrie, Venus va retrograda în Leu.
Retrogradarea va dura până pe 4 septembrie, dar efectele se vor întinde până pe 9 octombrie. Așa că trebuie să avem grijă în relații.
De asemenea, Venus este cea care poate să readucă dorințe ascunse și experiențe netrăite, pe care le-am îngropat în relațiile noastre. Nu există un risc garantat pe Venus retrogradă ca toată lumea din relații să fie infidelă. Ba din contră, poate să devină un moment în care partenerii unui cuplu să își întărească relația. Să apeleze la o comunicare deschisă.
Când vorbim despre Venus retrogradă, există și șansa de a ne reconecta cu foști parteneri. Pot să apară idile scurte, dar foarte intense. Ori putem să luăm decizii importante, în legătură cu relațiile în care ne aflăm.
Venus retrogradă deschide rănile în dragoste: Infidelitate, divorţ şi reevaluarea relaţiilor
Iată ce ne spune Daniela Simulescu despre acest subiect!
„Îți aducem aminte că Venus este întruchiparea lui Afrodita, a doua planetă de la Soare. Totodată, este zeița frumuseții, a iubirii, a pasiunii și a esteticului. Venus se referă la plăcere, la feminitate, la cum ne îmbrăcăm, la cum ne aranjăm.
Din punctul de vedere al astrologiei, pe durata retrogradării lui Venus, dragostea durează trei luni. Cu alte cuvinte, vom auzi la tot pasul de oameni care vor să își părăsească partenerii pentru aventuri care încep într-un mod extraordinar, și care riscă să se termine dezastruos. Sau de cazuri în care unii și alții vor să se întoarcă la foști parteneri, crezând că aceștia s-au schimbat.
Trecutul amoros se poate reactualiza, cu alte cuvinte. Dacă ai avut la un moment dat o relație cu cineva și acesta s-a încheiat, dar a mai rămas acolo o fărâmă în sufletul tău, aceasta se poate reîntoarce sau tu o poți face.
Sau, reîntâlnești aceste persoane în locuri total neașteptate. Și atunci când se întâmplă, mintea începe să fabuleze, indiferent dacă ești singur sau într-o relație. Sfatul meu este să nu o iei razna și să nu îți creezi tot felul de scenarii. Pentru că îți vei aduce aminte doar partea frumoasă din trecut, nu și defectele din cauza cărora te-ai despărțit.
Aceste reîntoarceri nu sunt bune, de aceea nu trebuie să cădem în capcană. Până pe 4 septembrie, aceste decizii de a te reîntoarce în trecut nu sunt recomandate. Ori se poate să întâlnești pe cineva nou și ți se pare că este întruchiparea perfecțiunii. Este clar că nu este așa.
Și atenție, că poți să cazi în plasă și dacă ești într-o relație. Nu te grăbi deloc și nu da curs acestor lucruri!
Fiindcă pot fi relații fulgerătoare, care îți iau mințile efectiv, iar de pe 4 septembrie, vălul îți va cădea de pe ochi. Sau acea persoană poate să dispară pur și simplu.
De asemenea, relațiile lungi, stabile sunt foarte provocate. Cu Venus retrogradă în Leu, considerăm că nu mai suntem iubiți, văzuți, apreciați, validați. Apar neînțelegeri, pretexte, te enervează orice la partener. Sau revin unele discuții care trebuiau purtate acum mult timp.
Dacă ai început o relație de puțin timp, până în septembrie, ai ocazia să îți dai seama dacă merită sau nu. Relațiile care rezistă după ce Venus își oprește retrogradarea vor fi foarte trainice!”
Ai în vedere și: Provocări financiare cu Venus retrogradă în Leu. La ce să fim foarte atenți?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News