Teodora Muth vine la interviurile Astrosens

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Interviu
Teodora Muth/Sursă foto: arhivă personală
EXCLUSIV
Teodora Muth/Sursă foto: arhivă personală

Continuăm seria interviurilor cu specialiști din domeniile spirituale. Cu Teodora Muth - terapeut transpersonal și Vicepreședinte al Asociației Astrologilor din România.

“Lumea este o scenă, iar planetele sunt actorii.“ Această propoziție ilustrează destul de bine ce ne va învăța următoarea noastră invitată. 

Dacă ar fi să apelăm la o scurtă descriere, putem spune că Teodora este din Oradea, are două licențe: de inginer constructor și de economist. Și că studiază astrologia de mai bine de 30 de ani. Și că este nativ Taur, cu Luna în Capricorn și cu ascendentul în Pești. Sau că are o conjuncție Soare-Algol, una de care astrologii de acum câteva mii de ani s-ar fi temut. 

Dar dacă ar fi să ne uităm la călătoria sa în lumea spiritualității, vom avea mai multe de detaliat. 

Are formarea ca Facilitator în Respirația Inimii/Respirația Holotropică, după cum ne împărtășește aceasta pe https://www.teodoramuth.com/ .

A parcurs cursuri de NLP, Practitioner, Master, și Coaching.

A participat la un stagiu de învățături oferite de Dalai Lama, în Peru și Mexic, unde a avut ocazia să participe la ceremonii tradiționale de auto-explorare, curățare și vindecare.

În 2014 a devenit Consilier de Dezvoltare Personală, iar în 2018 a finalizat primul nivel al programului de Dream Teacher, conceput și susținut de Robert Moss, un adevărat magician lumii onirice. Tot cu Robert Moss, a mai parcurs cursurile Shamanic Approaches to Death, Dying & the Afterlife și Imaginal Healing, Become the Healer of Your Life & the Shaman of Your Soul.

Cu psihiatrul și terapeutul Stanislav Grof și filozoful astrolog Richard Tarnas, Teodora a făcut cursul Cosmos & Psyche, despre rolul și importanța astrologiei arhetipale în descifrarea hărții extinse a psihicului uman. Au urmat mai multe cursuri de mindfulness, hipnoterapie - cu Karen E. Wells - și practică shamanică.  

Cred că v-am făcut destul de curioși. Despre ce ne va vorbi Teodora? Despre astrologia arhetipală. Un subiect rar și destul de intrigant. 

Interviul va fi difuzat miercuri, 21 septembrie, pe canalul de youtube Astrosens. Dacă nu te-ai abonat, o poți face de acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel