Cu toate că mulți dintre noi au tendința să creadă că zodia se identifică în funcție de luna nașterii, de exemplu, persoanele născute între 23 septembrie – 22 octombrie aparțin zodiei balanță.
Ei bine, acest lucru nu este adevărat în totalitate. Aceasta din urmă nu este altceva decât semnul soarelui, dar există mai multe semne care trebuie luate în calcul. De asemenea, fiecare planetă este guvernantă a unui semn zodiacal, însă aceste lucruri pot fi aflate doar în urma întocmirii astrogramei personalizate.
Pentru a realiza o interpretare corectă se iau în calcul trei semne. Acestea sunt semnul soarelui, ascendentul și semnul lunii.
Cifrele prezic viitorul
După cum a fost menționat anterior, există diferite sisteme astrologice pe care se bazează specialiștii. Oricât de complex ar fi acest subiect, nu există îndoială asupra faptului că cifrele joacă un rol vital când vine vorba de stabilirea trăsăturilor pe care oamenii le au. Știința din spatele astrologiei datează din Mesopotamia, în jurul anilor 300 î.Hr. când oamenii au inventat sistemul numeric.
Acest moment a reprezentant o revoluție pentru viața de zi cu zi deoarece a făcut posibilă măsurarea timpului în minute și secunde, un lucru esențial pentru astronomia modernă. La fel ca în cazul jocurilor de cazinou, numerele influențează rezultatul final. Minutul și secunda în care o persoană se naște îi definesc personalitatea și anumite trăsături. Pe de altă parte, jocul clasic de ruletă, sau alte tipuri de jocuri de casino sunt și ele bazate pe sisteme numerice. Dacă ești pasionat de jocurile de poker probabil cunoști deja semnificația cifrei 7 și importanța acesteia pentru joc.
Astrologia este un domeniu complex care a generat un interes major din partea oamenilor de-a lungul timpului. Persoanele care cred cu tărie că felul în care astrele sunt așezate le dictează drumul în viață știu că astrologia necesită studiu intens. Fiecare aspect mai mult sau mai puțin evident poate oferi răspunsuri fascinante. Cu alte cuvinte, astrologia este mult mai mult decât celebra expresie „Mercur retrograd”.
Cu toate că există și persoane sceptice în această privință este interesant să descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre astrologie. În rândurile de mai jos sunt prezentate câteva exemple concrete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News