Staţiunea Borovets a deschis noul sezon de schi din Bulgaria

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
Staţiunea Borovets a deschis noul sezon de schi din Bulgaria / Foto: Pixabay
Staţiunea Borovets a deschis noul sezon de schi din Bulgaria / Foto: Pixabay

Staţiunea Borovets a deschis noul sezon de schi din Bulgaria.

Sezonul de iarnă a început în mod oficial vineri în Bulgaria în staţiunea de schi Borovets, transmite Agerpres. Staţiunea este pregătită pentru noul sezon, iar prioritatea autorităţilor locale este pregătirea pârtiilor, a declarat Maria Sheynova, directorul de marketing din Borovets.

Prima unitate care s-a deschis pentru schiori este Centrul de schi Sitnyakovo. Maria Sheynova a spus că noi tunuri de zăpadă - staţionare şi mobile - au fost adăugate în acest an.

Abonamente la preţul de 1 leva



În zilele de vineri şi sâmbătă, copiii cu vârste de până la 13 ani primesc un abonament zilnic pentru telescaun la preţul de 1 leva, deoarece cardurile achiziţionate în ziua deschiderii vor fi valabile şi pentru ziua următoare.

Maria Sheynova a declarat că majorarea din acest an a preţului pentru un abonament de schi este nesemnificativă în raport cu inflaţia din ţară.

Calendarul sportiv din Borovets include curse de schi în a doua jumătate a sezonului de iarnă.

Maria Sheynova a spus că autorităţile locale încearcă, de asemenea, să creeze mai multe activităţi de divertisment pentru persoanele care nu sunt pasionate de sporturile de iarnă.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel