Iată de ce te poți bucura în acest weekend pe Calea Victoriei!
Află cum te poți relaxa în weekend, în București!
Statui vivante, teatru de păpuşi, spectacole-lectură şi acrobaţii se regăsesc în programul acestui weekend al evenimentului 'Străzi deschise' de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, vineri, AGERPRES, în premieră, la 'Străzi deschise - Bucureşti', pe lângă spectacolele de teatru, numere de acrobaţie şi expoziţii, programul 'ShakeUP! Educaţie pentru cutremur' se va derula pe Calea Victoriei prin ateliere, concursuri şi sesiuni de training.
Teatrul Masca propune, sâmbătă, pentru zona din faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, un număr de statui vivante ale spectacolului 'Români la porţile lumii', prin care bucureştenii pot descoperi personalităţi importante ale societăţii româneşti, de la Martha Bibescu la Grigore Antipa, Victor Babeş, Anghel Saligny, Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclee şi Elvira Popescu.
Circul Metropolitan Bucureşti a pregătit pentru sâmbătă acrobaţii în zona Monumentului Renaşterii de pe Calea Victoriei.
Începând de la ora 10,00, cei interesaţi vor putea descoperi ce se află în interiorul unei autospeciale de intervenţii a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Casa Filipescu Cesianu îşi aşteaptă vizitatorii cu 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute', primul proiect expoziţional de antropologie urbană din România.
Programul de seară la 'Străzi deschise' ia startul, sâmbătă, cu evenimentul 'ShakeUP! educaţie pentru cutremur'. Spectacolele-lectură interactive ale proiectului 'Ochii minţii' revin la 'Străzi deschise', sâmbătă şi duminică, de la ora 18,00, pe trotuarul din faţa Parcului Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei.
Zona rezervată teatrului pentru copii din faţa Muzeului Naţional de Artă a României găzduieşte, în acest weekend, două spectacole cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică.
Şcoala Populară de Artă aşteaptă bucureştenii, în weekend, la sediul de pe strada Cuza Vodă 100, cu expoziţii de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decoraţiuni interioare, iconografie şi grafică.
Pe durata restricţiilor instituite pentru derularea evenimentului, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă, între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu.
Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă, conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe mai multe străzi.
Accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului. În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul 'Străzi deschise', traficul rutier pe Calea Victoriei se reia, pe timpul nopţii de sâmbătă, până duminică dimineaţa, începând de la ora 22,00 până la ora 9,00.
Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini, se închid şi pistele de biciclete. Programul acestui weekend al evenimentului 'Străzi deschise' se regăseşte pe site-ul ARCUB.
Sursa: AGERPRES (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin)
Poti sa vezi si: Bei multă apă în sezonul cald? Iată cum afli dacă te hidratezi suficient vara
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News