Comisia Europeană a propus azi un regulament privind siguranţa jucăriilor prin care revizuieşte normele actuale cu scopul de a proteja copiii împotriva riscurilor potenţiale ale jucăriilor.
Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, normele propuse vor spori, în special, protecţia împotriva substanţelor chimice nocive.
Ele vizează, de asemenea, reducerea numărului mare de jucării periculoase care sunt încă vândute în UE, în special online, îmbunătăţind condiţiile de concurenţă echitabile între jucăriile fabricate în UE şi cele importate.
Totodată, aceste norme vor continua să asigure libera circulaţie a jucăriilor în cadrul pieţei unice.
Punerea în aplicare va fi consolidată prin utilizarea tehnologiilor digitale, ceea ce va permite detectarea mai uşoară a jucăriilor periculoase, în special la frontierele UE.
Concret, propunerea nu numai că menţine interdicţia actuală a substanţelor cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR), ci interzice şi utilizarea altor substanţe chimice nocive în jucării.
Propunerea vizează substanţele chimice care sunt deosebit de dăunătoare pentru copii, interzicând, de exemplu, utilizarea în jucării a celor care afectează sistemul endocrin (perturbatori endocrini) şi sistemul respirator sau a celor care sunt toxice pentru un anumit organ.
De asemenea, propunerea garantează că numai jucăriile sigure vor fi vândute în UE. Toate jucăriile vor trebui să aibă un paşaport digital al produsului, care va include informaţii privind conformitatea cu regulamentul propus.
Importatorii vor fi obligaţi să prezinte, la frontierele UE, paşapoarte digitale ale produselor pentru toate jucăriile, inclusiv pentru cele vândute online.
Un nou sistem informatic va examina toate paşapoartele digitale ale produselor la frontierele externe şi va identifica transporturile care necesită controale detaliate la vamă.
Inspectorii naţionali vor fi în continuare responsabili de efectuarea controalelor asupra jucăriilor. În plus, în cazul în care există jucării cu probleme de siguranţă care nu sunt clar prevăzute în regulament, propunerea prevede competenţa Comisiei de a solicita scoaterea lor de pe piaţă.
Sursa: AGERPRES (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News