Avem pe 21 iunie momentul în care Soarele intră în Rac și luminează cu energia acestuia o anumită porțiune din viața noastră. Pe de o parte îi sărbătorim pe Racii noștri dragi, pe de altă parte, ne bucurăm de influența acestui semn zodiacal. Astrologul Daniela Simulescu ne aduce previziunile pentru zodiile de apă: Rac, Scorpion și Pești. Detalii mai jos.
Previziuni pentru semnele de apă în sezonul Racului:
Rac/ Ascendent în Rac
Soarele intră în semnul vostru. E ca și cum Soarele e în camera principală, sau stă chiar pe fațada casei voastre și luminează intens. Așadar o să vreți multă atenție. Vreți să vorbiți cu oamenii, să vă aprecieze, să primiți cadouri, ceea ce e normal, având în vedere că oamenii vă vor sărbători. Soarele vă invită să ieșiți din umbră, să străluciți, să fiți vedetele acestui sezon. Astrologul Daniela Simulescu vă sfătuiește să lăsați dramatismul că nu face bine.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Soarele trece prin casa a 9-a, vă priește să călătoriți. Vă faceți bagajele sau vă mutați, vă gândiți să vă mutați într-un loc mai potrivit vouă. E posibil să fie și mult de studiu în această perioadă. Vă pregătiți intelectual pentru ceva, poate aveți examene de dat, sau poate încheiați anumite cursuri. De asemenea, treceți prin situații unde credințele voastre pot fi încercate.
Pești/ Ascendent în Pești
Sezonul Racului vine cu bucurie la voi. Este vorba și despre petreceri, dar și să stați la o mică bârfă, la o poveste, să citiți o carte, să vedeți un film, să vă relaxați, să fiți încântați de sezonul estival. Vă bucurați de viață, nu vă pasă de ce spun ceilalți. E posibil să aveți succes și la serviciu, mai ales dacă sunteți cât mai autentici.
Mai multe detalii despre sezonul Racului:
Când Soarele intră într-o zodie înseamnă că începe zodia respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere, Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viață, energie, vitalitate.
Pe 21 iunie începe sezonul Racului. Soarele iese din semnul glumeț și preocupat de învățare al Gemenilor și poposește, până pe 22 iulie în cel care își dorește confort alături de familie. Trecem de la dorința de schimbare a Gemenilor la nevoia de așezare a Racului. Vom căuta siguranța, confortul și armonia în sânul familiei.
Marte și Jupiter încă sunt în Berbec, iar aceștia ne încurajează să ne aruncăm spre acțiune, să ne valorificăm potențialul, așadar nevoia de siguranță în sânul familiei pe care s-ar putea să ne-o aducă Racul în prim-plan are șanse să intre într-o zonă puțin cam tensionată. Suntem mai sensibili, mai receptivi deoarece Soarele în Rac își dorește armonie și liniște.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News