Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de bacalaureat (sesiunea august - septembrie), informează Ministerul Educaţiei.
Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidaţi provin din promoţia anului 2022, iar 12.237 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare. Probele se vor desfăşura în 138 de centre de examen, după următorul calendar: - 16 august - Limba şi literatura română- proba E. a - proba scrisă; - 17 august - Proba obligatorie a profilului - proba E. c - proba scrisă; - 18 august - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E. d - proba scrisă; - 19 august - Limba şi literatura maternă - proba E. b - proba scrisă. Probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) sunt programate în intervalul 22 - 29 august (cu excepţia zilelor de 27 şi 28 august);
Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc în data de 31 august (până la ora 12.00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 - 18.00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. Candidaţii vor completa inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 3 septembrie. Probele scrise încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. 'Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen', a informat ministerul. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a examenului, în baza procedurii referitoare la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, de auz şi tulburări de neurodezvoltare. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. 'Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni', transmite sursa citată. Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 - 18 august, între orele 8:00 - 16:00, respectiv 19 august, între orele 8:00 - 14:00. Nota minimă de promovare - pentru fiecare probă - este 5 (cinci), iar media finală ce trebuie obţinută pentru a încheia examenul cu succes este cel puţin 6 (şase).
sursă: AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News