Saturn sau metafora timpului. Cine este Saturn în astrologie și ce vrea de la tine?

Autorul articolului: Elena Airini |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
Salvador Dali, Persistența Memoriei, sursă: Facebook, Beautiful Retro
EXCLUSIV
Salvador Dali, Persistența Memoriei, sursă: Facebook, Beautiful Retro

Profesorul dur ca o stâncă, Marele Malefic, cel care te supune testului suprem și care are tot felul de denumiri care mai de care mai înfricoșătoare, despre cine e vorba? Despre Saturn, desigur. De ce am putea spune că e metafora timpului sau timpului însuși? Desigur, pentru că în mitologie era Cronos, zeul timpului, însă nu doar asta. 

Saturn, Marele Malefic, vine cu lecții pentru tine, fiind considerat a fi planeta restricțiilor, a limitării a testelor. Dacă în viață trecem printr-un moment mai neplăcut și ne plângem, s-ar putea să ne aflăm fix în mijlocul unui tranzit al lui Saturn. Astrologul Daniela Simulescu spune că Saturn nu te lasă să ieși la liman până nu înveți lecția. Ca să poți trece peste testele sale, ai nevoie de simplitate și de disciplină proprie. 

La întoarcerea lui Saturn ți se poate dărâma complet viața, poți să consideri că trebuie să o iei de la capăt, că trebuie să reconstruiești totul, că toate cărămizile ți s-au spulberat. 

Oamenii „Saturnieni” sunt cei pentru care viața începe la 40 de ani, fiind guvernați sau influențați de Zeul Timpului, Saturnienii ajung la miezul a ceea ce sunt ei mult mai greu. Dificultățile pe care le întâmpină aceștia nu sunt decât o formă de a-l arăta pe Saturn în acțiune. Cine e Saturn? E TIMPUL însuși. Oare nu toți ne plângem de timp? Oare nu timpul este cel care ne ia oamenii, el este cel care face lucrurile să se miște într-un anume fel și ne cere să avem răbdare? De câte ori în viața asta ți s-a părut că nu merge nimic și că trebuie să aștepți și iar să aștepți? Saturn este în ritmul Universului, iar acesta, „într-o coajă de nucă”, este și ritmul vieții tale, în funcție de locul în care se află în harta ta natală sau de tranzitele pe care le are în prezent. 

Ceea ce trebuie să înțelegem de cele mai multe ori este că există niște reguli sau mai bine zis, niște principii după care funcționează planeta noastră, iar unul dintre acestea este trecerea timpului, scurgerea acestuia de la naștere către moarte. Pentru unii se mișcă lent, pentru alții se mișcă repede, prea repede. Fiecare are lecțiile sale, însă suntem guvernați de timp. Poetul și filosoful Lucian Blaga afirma: „Oprește, Doamne, trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire - și totuși, Te rog; oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.” 

Când spunem „timp” nu ne gândim doar la un ceas, ci și la vremea potrivită pentru a avea o anumită experiență, sau cum am spune noi „toate la timpul lor”. Ca să poți să faci pace cu Saturn, ca să poți să îi înțelegi lecțiile, va trebui să înveți să faci pace cu tine mai întâi. 

În prezent, Saturn se află în semnul Vărsătorului, într-o conjuncție cu Luna Plină. Vărsătorul este semnul grupurilor sociale, al cercurilor de prieteni și al viitorului.

Pe 15 august Saturn va fi într-o opoziție cu Soarele din Leu. Așadar, restricțiile din societate față în față cu iubirea de sine și bucuria. Va trebui să ne rupem cumva de ce ne dictează ceilalți și să încercăm să aflăm cine suntem noi cu adevărat. Să-i dăm timpului șansa să ne trezească demonii și să îi arătăm că avem curajul de a ne lupta cu ei. 

Ce vrea Saturn de la tine? Să înveți cine ești, să fii autentic, să ai răbdare și să fii mereu pregătit, fără trucuri ieftine, fără a te mai ascunde, să ai curaj să stai față în față cu timpul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel