Lordul Karmei își oprește vineri retrogradarea în ultimul semn al zodiacului. De ce trebuie să țină cont următoarele zodii?
Știm că de pe 29 iunie, Saturn a intrat retrograd în Pești, iar acest tranzit se va încheia pe 15 noiembrie, când Saturn își reia mersul direct în același semn din zodiac. Și va rămâne astfel, până pe 25 martie 2025, când va intra în Berbec.
Acest tranzit ne obligă să vedem ce este real și ce nu, mai ales că discutăm despre Saturn, planeta timpului și a limitelor. Peștii au legătură și cu adicțiile, cu izolarea, cu sănătatea și cu resursele. Ne vom da seama că este ultimul ceas în multe domenii ale vieții noastre!
Cei mai testați nativi sunt cei cu marcaj mutabil în astrogramă, deci Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii și Peștii. Pentru aceștia, următoarele zile vor fi provocatoare cu adevărat. Totul va fi precum un paradox. Pe moment se vor simți blocați, dar își vor da seama că este mai degrabă vorba de energia interioară.
În cazul Gemenilor și celor cu ascendent în acest semn, Saturn reintră în mers direct în Casa a zecea a carierei și a statutului. Pe unii nativi, Lordul Karmei îi va face să înțeleagă de ce au ales o meserie. De asemenea, unii vor primi mai multe responsabilități la job sau chiar o promovare. Saturn vine cu recunoaștere dar și cu beneficii pentru cei care au muncit mult.
Pentru Fecioare, Saturn își reia mersul direct în Casa a șaptea a relațiilor și face ordine în acest sector. Dacă ai o relație care funcționează, Saturn aduce și mai multe bucurii. Însă nu vei fi lipsit de frustrări pe plan amoros, pentru că Saturn te învață că o relație împlinită nu se poate baza doar pe dragoste.
La Săgetători, Saturn revine direct în Casa a patra a familiei și a locuinței. Atmosfera domestică rămâne la fel de serioasă. Apar tot felul de provocări, ca să îți poți da seama de propriile baze interioare.
Peștii sunt protagoniștii acestui tranzit, pentru că Saturn revine direct în semnul lor. Și nu vor scăpa prea curând de el. Ce cere Saturn? Maturitate și responsabilitate. Vrea să ai grijă de sănătate și să adaugi o cărămidă nouă în viața ta. Ai încă mult de muncă.
Pentru toate aceste zodii, deși scapă de Saturn retrograd și viața li se poate ușura, să nu uităm că Lordul Karmei cere, în continuare, schimbare, stabilitate și mai multă seriozitate în toate aspectele vieții lor.
Ce ne spunea Daniela Simulescu, astrolog DC News, despre acest tranzit? Ce lucruri trebuie să avem în vedere?
- Vom fi mai obosiți, pentru că Saturn ne face să ne vedem limitele. Fie că avem 20 sau 50 de ani, o să observăm că nu mai putem face lucrurile ca odinioară. Avem nevoie de priorități, pentru că riscul de burnout va fi unul crescut.
- Prevenția este extrem de importantă. Saturn vrea să avem mai multă grija de sănătate, de problemele cronice și nu numai. Indiferent de vârstă, ar trebui să avem mai multă grijă de noi înșine. Și sănătatea mintală contează enorm, mai ales că Saturn este mai depresiv.
- Maturizarea este una din priorități, chiar dacă apare în urma unor evenimente dure și serioase. Și trebuie să înțelegem că viața este și așa.
- Planul personal se poate schimba. Apar relații oficiale, serioase, de durată, dar nu întemeiate pe fluturi în stomac.
- Pe plan profesional, dacă ești unde trebuie, Saturn vine cu beneficii. În caz contrar, apar frustrări, ca să înțelegi că trebuie să schimbi ceva.
- Trebuie să învățam acceptarea. Va trebui să renunțăm la victimizare și să ne dăm seama că timpul nu așteaptă pe nimeni.
- În final, vom fi nevoiți să facem o curățenie serioasă printre prieteni și anturaj.
Îți recomandăm să citești și următorul articol de pe site-ul nostru: Poziţia lui Saturn în harta natală dezvăluie LECŢIA pe care trebuie să o înveţi în această viaţă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News