Pe plan personal, Saturn e acel profesor foarte dur care ne ajută să legăm, să construim, să concretizăm, dar ne ajută să și dărâmăm. În astrologie Saturn este testul suprem, momentul în care ni se îneacă toate corăbiile, suntem la pământ și abia când o luăm de la capăt ne repunem pe calea care era, de fapt, a noastră.
Cei care au învățat lecțiile, care au acceptat limitările, vor fi ajutați de Saturn pentru că el iubește seriozitatea și răbdarea și urăște victimizarea. Cu cât tragi mai tare de o situație care nu merge bine, cu atât nu o să se întâmple nimic bun. Cu cât lași lucurile să meargă de la sine și nu forțezi nota, cu atât vei vedea că în timp, ițele se descurcă singure și lucrurile se așază.
Saturn face un careu cu Uranus și apoi va fi într-un careu și cu Nodurile Lunare. E posibil să se readucă în discuție anumite probleme financiare. Cel mai important aspect, dincolo de toate problemele, trebuie să reținem că Saturn ne ajută să construim!
Balanțele vor fi nevoite să învețe să aibă încredere în forțele proprii, să se valideze singure, Vărsătorii să aibă mai multă răbdare, iar Peștii să înțeleagă cât de importantă e sănătatea lor emoțională.
Balanță/ Ascendent în Balanță
Saturn va retrograda în casa a 5-a. O să vă simțiți nefericiți. „Am un serviciu, un copil, o relație. Nu îmi lipsește nimic, parcă... nu e bine, parcă mi-e dor de ceva”. Vă lipsește propria fericire, propria copilărie. Tocmai din acea lipsă de iubire puteți să scrieți o carte, să vă apucați de pictat. Să începeți să scrieți o carte, fără să așteptați rezultate. Vă redescoperiți o pasiune și munciți la ea, dar atenție, rezultatele vin abia din octombrie încolo. Problemele cu copiii pot fi serioase. Vă pot da senzații neplăcute. Vă obligă să vă luați în serios rolul de părinte, dar lăsându-i copilului dreptul să se dezvolte cum dorește. Saturn retrograd vorbește și de partea de fertilitate, vă doriți sau nu copii. Aveți nevoie să vă găsiți validarea în voi înșivă, nu să o așteptați de la ceilalți.
Vărsător/ Ascendent în Vărsător
Saturn este retrograd în semnul vostru și vă spune lucruri legate de sănătate, de relații care nu funcționează. Lucrurile merg încet, vi se pare că totul se mișcă greu, precum un melc. Saturn vrea să vă arate dacă vă mințiți singuri, vrea să vadă dacă sunteți autentici. Ce nu vă iese până în octombrie, nu trebuia să vă iasă. Pentru voi Saturn e chiar un „înger păzitor”. Dacă ceva nu mai funcționează, puneți limite și corectați. Nu întindeți situația până în pânzele albe. Aveți răbdare și să nu uitați că tot ce începeți acum e de lungă durată, chiar dacă se mișcă greu.
Pești/ Ascendent în Pești
La voi Saturn în casa a 12-a aduce înstrăinare, izolare, dar v-ar putea aduce în vedere și probleme de sănătate mintală. V-ar prii să nu vă lăudați, să nu vă victimizați mai mult decât este cazul, dar nici să vă sacrificați fără să vi se ceară, nu o să iasă nimic bun din asta. Există o limită, nu mai treceți peste punctul ăla, că vă faceți rău. Sănătatea foarte importantă, atât pentru voi, cât și pentru cei din jurul vostru. Aveți nevoie de oameni sănătoși lângă voi în viața voastră, nu de victime. Căutați și oameni luminoși și țineți cont de faptul că deși poate vă sunt apropiați, colegii nu vă sunt familie. Rutina pe care o aveți s-ar putea să fie prost gândită, sfatul este să mai lucrați un pic la ea, să faceți mici schimbări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News