Săptămâni de foc pentru PATRU zodii. Efectele Lunii Pline și ale Eclipsei de Soare

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Previziuni astrologice. Urmează două săptămâni pline!

Luna Plină de pe 29 septembrie dă startul a două săptămâni intense din punct de vedere astrologic. Până la Eclipsa de Soare/Luna Nouă de pe 14 octombrie, semnele cardinale(Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) vor trece prin numeroase evenimente. Unele pe care le vor descifra, dar și altele care vor părea fără sens. 

BERBEC

Luna Plină de pe 29 septembrie se petrece la tine în semn, iar Eclipsa de Soare de pe 14 octombrie în casa a șaptea, a relațiilor. Ia-ţi timp să recunoşti că este posibil să ai sentimente dure față de tine și te vei simți mai uman. Asta implică să ai compasiune pentru tine. Sprijină-te pe oamenii dragi pentru a te ajuta să te înţelegi mai bine atât pe tine, cât și pe ceilalţi. Lasă-i să devină oglinzile tale. Înțelegi pe deplin ceea ce îţi comunică cei dragi sau auzi doar ceea ce vrei să auzi? Gândeşte-te la asta înainte de a reacţiona. Unii dintre voi își vor schimba modul în care se raportează la relații. 

RAC

Luna Plină de pe 29 septembrie se petrece în casa carierei, iar Eclipsa de Soare de pe 14 octombrie în casa a patra, a familiei.  Tensiunea de acasă te îndeamnă să fii atent la ceea ce accepți de la alții. Începi să înțelegi că ceea ce împărtășești nu poate fi luat înapoi. Încearcă să nu te îngropi în muncă dacă nu este necesar și aminteşte-ţi că a fugi de aceste lucruri este doar o ușurare temporară. În următoarele două săptămâni ai șansa de a recunoaște modul în care viața ta de acasă este proiectată asupra muncii tale. Pot apărea schimbări profesionale. 

Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie

BALANȚĂ

Luna Plină de pe 29 septembrie se petrece în casa a șaptea, a relațiilor, iar Eclipsa de Soare de pe 14 octombrie în semnul tău. Aceste evenimente te ajută să renunți la obligații. Față de alții.  Să îți dai seama cine ești tu cu adevărat. Astrele indică nevoia ta de a te concentra asupra schimbării! Ca urmare, este posibil să devii conștient de sentimentele de frustrare pe care le-ai ignorat anterior. Cauzate de tendința de a le face pe plac tuturor fără a ține cont de ceea ce simțeai tu cu adevărat. 

CAPRICORN

Luna Plină de pe 29 septembrie se petrece în casa a patra, a familiei, iar Eclipsa de Soare de pe 14 octombrie în casa a zecea, a carierei. Dacă poți, începe să te deschizi legat de sentimentele tale față de familie. Poți fi genul care îşi păstrează emoțiile pentru sine, parțial pentru că înțelegi nevoia de răspunsuri cât mai pragmatice. Îți ia timp să procesezi și - din acest motiv - poți părea cam detașat și evitant. Dar înainte de a elibera anumite aspecte ale vieții de acasă așa cum o cunoşti, fii dispus să te deschizi. Dacă eşti dispus să fii vulnerabil, poţi obține un progres personal de nezdruncinat.

Citește și HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel