Horoscop săptămânal. Urmează a treia retrogradare a lui Mercur și Luna Plină din Pești.
După o săptămână searbădă din punct de vedere astrologic, iată că vine una plină de evenimente. Unele memorabila cu siguranță.
Pe 5 septembrie, Venus se mută în semnul Fecioarei, unde va sta până pe 29 septembrie. În această perioadă, vom fi destul de selectivi în alegerea unui partener și rezervați. Planeta iubirii nu se simte foarte confortabil în zodia disciplinei și logicii. Preferăm să ne arătăm sentimentele într-un mod practic, serios și analitic. Criticăm defectele partenerului, dar nu o vom face degeaba. Vom veni cu soluții tocmai pentru a ne arăta devotamentul. În plus, și pe plan financiar vom fi mai calculați.
Pe 8 septembrie, trigonul dintre Lilith/Luna Neagră din Rac și Nodul Sud în Scorpion îi poate ajuta pe cei mai fricoși să prindă curaj să discute despre subiectele tabu din viața lor.
Pe 10 septembrie, avem Luna Plină în Pești. De obicei, îi spun acestui aspect astrologic, cel mai bun moment din an pentru renunțare. Cei mai afectați vor fi cei cu marcaj mobil în astrogramă(Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești). Își vor da seama, într-un mod mai plăcut sau nu, că într-o relație pot jucat atât rolul victimei, cât și al vinovatului. Alții vor descoperi că trăiesc într-un balon de săpun, că au preferat să creadă o poveste, că le-a convenit să se lase mințiți. Și spun asta pentru că Luna va fi în apropierea lui Neptun, planeta haosului și a iluziilor.
Tot pe 10 septembrie, Mercur își va începe a treia retrogradare a anului 2022. Și de această dată, revine dintr-un semn de aer într-unul de pământ. Acum din Balanță în Fecioară. Ce vrea această retrogradare? Să respectăm zicala “Vorbe, nu fapte!”. Mai ales în relațiile personale. Este nevoie de muncă susținută din partea ambilor parteneri. De negocieri mature și de compromisuri.
Pe 11 septembrie, avem un trigon între Soarele din Fecioară și Uranus din Taur. Suntem susținuți să ne schimbăm rutina de weekend, să încercăm noi feluri de mâncare sau să ne decorăm locuința astfel încât să ne fie mai confortabilă. Orice noutate în viața cotidiană este binevenită.
Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent
Berbec/Ascendent în Berbec: curățenie, utilitate, sănătate
Taur/Ascendent în Taur: haos la serviciu, pasiune, planuri amânate
Gemeni/Ascendent în Gemeni: răzgândire, dezechilibru, reconectare cu familia
Rac/Ascendent în Rac: prejudecăți, discuții inconfortabile cu familia, drumuri
Leu/Ascendent în Leu: cheltuieli, investiții, încurcături
Fecioară/Ascendent în Fecioară: carismă, încredere, decizii parteneriale
Balanță/Ascendent în Balanță: retragere, introspecție, epuizare
Scorpion/Ascendent în Scorpion: evenimente cu prietenii, limite personale, romantism
Săgetător/Ascendent în Săgetător: vizibilitate în carieră, planuri reluate, discuții cu partenerul
Capricorn/Ascendent în Capricorn: neînțelegeri cu autoritățile, obiective, cunoaștere
Vărsător/Ascendent în Vărsător: încurcături, cheltuieli, întârzieri
Pești/Ascendent în Pești: decizii radicale, disponibilitate afectivă, investiții
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News