Evenimentul principal este Luna Nouă de pe 27 august.
Pe 22 august avem o conjuncție între Venus și Ceres în semnul Leului. Acest aspect se poate manifesta în două feluri. În primul rând, vom fi excesiv de îngrijorați, însă fără un motiv anume. Vom crede că vom pierde ceva și ne vom agita. În al doilea rând, trebuie să ținem cont că este unul dintre cele mai bune aspecte pentru a ne hrăni, pentru a ne răsfăța, pentru a avea grijă de noi(minte, trup, suflet).
Pe 23 august, Soarele intră în semnul Fecioarei, unde va sta până pe 23 septembrie. Trecem de la energia dramatică și creatoare a Leului la cea disciplinată și perfecționistă a Fecioarei. Cu alte cuvinte, gata cu vacanța și înapoi la muncă. Sezonul Fecioarei ne motivează să fim mai disciplinați, eficienți, mai atenți la stilul de viață, la rutina cotidiană.
Trigonul dintre Mercur și Pluto ne oferă cuvintele potrivite pentru a-i convinge pe cei apropiați de ceea ce ne dorim cu adevărat.
Pe 26 august, Mercur își începe tranzitul în semnul Balanței, unul care nu va fi prea simplu. Deoarece planeta comunicării își va începe aici retrogradarea în data de 10 septembrie. Cert este că vom încerca să fim mai diplomați și mai corecți. Vom evita orice conflict și vom evita luarea unei decizii.
Pe 27 august avem Luna Nouă în Fecioară. Sau mai bine zis: cea mai bună zi pentru curățenie, și la propriu și la figurat! Pentru că nu ne va interesa obiectivul, ci mai degrabă procesul. Purificarea, organizarea, curățarea, șlefuirea.
Careul dintre Soarele din Fecioară și Marte în Gemeni va provoca mult stres la tot pasul și din absolut nimic.
Cuadratura dintre Venus din Leu și Uranus din Taur predispune la multe cheltuieli nechibzuite, făcute doar pentru a demonstra ceva.
Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent
Berbec/Ascendent în Berbec: organizare, negocieri, diplomație
Taur/Ascendent în Taur: cheltuieli, investiții, pasiuni
Gemeni/Ascendent în Gemeni: furie, frică, ambiție
Rac/Ascendent în Rac: drumuri, chestiuni administrative, curățenie
Leu/Ascendent în Leu: reorganizarea bugetului, discuții multiple
Fecioară/Ascendent în Fecioară: emoții puternice, stres, soluții financiare
Balanță/Ascendent în Balanță: idei, sănătate, retragere
Scorpion/Ascendent în Scorpion: nevoia de control, intuiție, împăcare
Săgetător/Ascendent în Săgetător: neînțelegeri cu partenerul, vizibilitate la serviciu
Capricorn/Ascendent în Capricorn: informații noi utile, discuții cu șeful
Vărsător/Ascendent în Vărsător: cheltuieli, pierderi, evenimente
Pești/Ascendent în Pești: colaborări, proiecte cu partenerul, negocieri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News