Rezumat astrologic săptămâna 20-26 iunie: Solstițiul de vară

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Horoscop săptămânal
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop săptămâna 20-26 iunie. Urmează Solstițiul de vară, pe 21 iunie. 

Pe 20 iunie avem un sextil între Mercur din Gemeni și Jupiter din Berbec. Dacă ai așteptat momentul în care să îți expui ideile, aceasta va fi ziua! Comunicăm cu multă încredere, facem conexiuni și sunte curioși. Ne putem gândi la planurile pentru viitorul apropiat fără frică. 

Tot în această zi este un careu între Chiron din Berbec și Ceres din Rac. Ne vom zbate între a-i ajuta pe ceilalți și a ne ajuta pe noi înșine. Cert este că dacă ne vom îndrepta atenția către ceilalți, ne vom sabota. Iar dacă vom avea grijă doar de noi, vom respinge oamenii care chiar ne pot ajuta. Această tensiune dintre Chiron și Ceres îi poate provoca mai ales pe cei cu marcaj cardinal în astrogramă(Berbec, Rac, Balanță, Capricorn).

Pe 21 iunie avem Solstițiul de vară/intrarea Soarelui în semnul Racului. Vom trece de la diversitatea Gemenilor la nevoia de așezare a Racului. Vom căuta siguranța în absolut orice domeniu și să petrecem mai mult timp în preajma familiei.

Trigon Venus din Taur cu Pluto din Capricorn. Un aspect care are și o parte bună, dar și una mai de temut. Te implici cu toată ființa într-o poveste de iubire, însă în același timp vei exagera orice moment în care partenerul nu este pe aceeași frecvență cu tine. Orice faci cu pasiune va aduce multe câștiguri. 

Pe 23 iunie, Venus își începe tranzitul prin semnul Gemenilor, unde va sta până pe 18 iulie.  Libertatea și varietatea vor fi pe primul loc, iar relațiile pot fi dificile, deoarece vom avea nevoie de diversitate. Ne vom plictisi repede. Curiozitatea va fi cea care ne va ajuta în cucerirea unei persoane. Emoțiile vor fi supuse de către partea cerebrală. Vom fi stimulați și atrași de mintea celor din jur. De asemenea, este o perioadă bună pentru a jongla cu mai multe pasiuni. 

Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent

Berbec/Ascendent în Berbec: familie, diversitate, aplomb

Taur/Ascendent în Taur: plimbări, chestiuni administrative, cheltuieli

Gemeni/Ascendent în Gemeni: carismă, beneficii, talente

Rac/Ascendent în Rac: vitalitate, iertare, empatie

Leu/Ascendent în Leu: retragere, prietenie, călătorii

Fecioară/Ascendent în Fecioară: vizibilitate la locul de muncă, noi prieteni

Balanță/Ascendent în Balanță: următorul pas, exprimarea autorității

Scorpion/Ascendent în Scorpion: investiții, transformare, planuri

Săgetător/Ascendent în Săgetător: intimitate, flirt, veselie

Capricorn/Ascendent în Capricorn: focus pe relație, ajutor de la/pentru colegi

Vărsător/Ascendent în Vărsător: evenimente, hărnicie, sănătate

Pești/Ascendent în Pești: familie, carieră, plecări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel