Grecia introduce măsuri severe pentru persoanele nevaccinate.
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat joi o serie de măsuri pentru cei nevaccinaţi, printre care interdicţia de a intra, cu începere de luni, în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa, notează AFP.
"Cu începere de luni (22 noiembrie), persoanele nevaccinate nu vor avea voie să intre în spaţii închise, cu excepţia localurilor pentru luat masa", a declarat Kyriakos Mitsotakis într-un discurs adresat naţiunii, îndemnându-şi concetăţenii să se vaccineze.
Până în prezent, persoanele nevaccinate puteau intra în spaţii închise pe baza unui test negativ.
"Este o acţiune iminentă pentru protecţia" populaţiei, a spus Kyriakos Mitsotakis, precizând că "nouă din zece persoane" intubate în prezent în spitalele din ţară nu s-au vaccinat.
Cu o rată de vaccinare de aproximativ 63%, Grecia (10,7 milioane de locuitori) nu se află la nivelul altor ţări europene, a amintit premierul elen.
Aproximativ 575.000 de locuitori cu vârsta peste 60 de ani nu sunt vaccinaţi, a menţionat el.
De la sfârşitul lunii octombrie, numărul contaminărilor a continuat să crească, de la 3.600 pe 29 octombrie la 6.150 o săptămână mai târziu şi la 7.317 miercuri, potrivit bilanţului zilnic furnizat de organizaţia naţională de sănătate publică (Eody).
"A treia doză de vaccin este decisivă" mai ales pentru persoanele în vârstă, a spus Kyriakos Mitsotakis, subliniind că certificatul de vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani nu va mai fi valabil la şapte luni de la ultima doză de vaccin.
Având în vedere reticenţa puternicei Biserici Ortodoxe Grece de a respecta măsurile pentru ţinerea sub control a pandemiei, premierul a indicat că persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în biserici fără a avea un test negativ.
Purtarea măştii este în continuare obligatorie pentru toată lumea în spaţii închise şi în zonele pentru adunări în aer liber, transmite Agerpres.
Germania intenţionează ca vaccinarea împotriva COVID-19 să devină obligatorie pentru personalul din spitale şi căminele de bătrâni, în încercarea de a opri o revenire a epidemiei în ţară, au anunţat joi guvernul şi autorităţile din landuri, după o reuniune de urgenţă, relatează AFP.
Trebuie să protejăm cele mai vulnerabile grupuri, au indicat ei într-o declaraţie comună, adăugând că este necesar ca personalul din spitale, centre de îngrijire sau cămine de bătrâni să fie vaccinat obligatoriu împotriva coronavirusului.
Guvernul cancelarului Angela Merkel a refuzat până acum să ia în considerare vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News