Horoscop lunar. Aspecte nefavorabile pentru patru zodii în luna iunie!
Avem câteva evenimente importante în luna iunie:
Pe 29 iunie, Saturn, planeta maturizării, a timpului și a disciplinei, își începe retrogradarea în semnul Peștilor, unde va sta până pe 15 noiembrie. Urmează o perioadă marcată de răzgândiri, amânări și revelații mai mult sau mai puțin plăcute. Vom avea o trezire la realitate!
În aceeași zi, Lilith intră în semnul Balanței pentru nouă luni. Relațiile noastre vor suferi schimbări drastice. Conceptul de pace va căpăta o altă nuanță. Nu vom mai dori să urmăm exemplele oferite de societate și vom încerca să ne detașăm de partea prea diplomată din noi.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Pe 9 iunie, Marte și-a început tranzitul în confortabilul semn al Taurului. Marte îți guvernează a șasea casă, care se referă la sănătate, rutine zilnice, colegi, precum și a unsprezecea ta casă, care se referă la prieteni. Acum, se află în casa a douăsprezecea, care are legături cu izolarea, subconștientul, fricile, fobiile și inamicii ascunși. Ce îți aduce? Din păcate, nu prea multe lucruri bune. Ci conflicte cu prietenii și posibile probleme de sănătate. În dramele cu prietenii, aceștia își pot dezvălui adevăratul caracter.
Rac/Ascendent în Rac
Primele trei săptămâni ale lunii nu sunt favorabile pentru tine. Dar așteaptă răbdător ca Soarele să intre în semnul tău. Până atunci, singura soluție este să faci un pas înapoi. Acum, Soarele, Jupiter și Venus se află în casa a douăsprezecea, ceea ce te împinge să te retragi puțin și să te concentrezi pe aspectele spirituale și pe sănătate. Stai departe de oamenii și situațiile nepotrivite.
Marte în Taur până pe 20 iulie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Pe 29 iunie, Lilith îți părăsește semnul, unde a fost din octombrie 2023. Ai trecut prin provocări intense de atunci și până acum. Acum că se pregătește să iasă din semnul tău, își arată adevărata putere. La finalul lunii, ai putea simți nevoia de a schimba o relație din temelii, un loc de muncă sau să faci ajustări la propria persoană. Lilith are legături și cu neîncrederea în sine. Îți vezi propriile defecte, atunci când te uiți la alte persoane. Nu e bine!
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Unde crezi că se află acum Marte? În casa a șaptea, cea a relațiilor. Nu ești străin de această casă, doar vorbim de ea încă de la Marea Conjuncție Jupiter-Uranus de pe 21 aprilie. Așadar, accentul va pica pe relații și parteneriate. Marte va face un careu cu Pluto din Vărsător. Te poți confrunta cu provocări legate de relații. Ai grijă să nu îi arăți latura ta întunecată partenerului. Mai rău, acesta ți-o poate arăta ție. Aceste aspecte sunt foarte tensionate și pot aduce lupte pentru putere. Pluto se află în casa a patra, prin urmare, toate reacțiile tale au rădăcini adânci în tine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News