Ce ne rezervă numerologia anului 2023? Iată previziunile despre TOATE numerele personale, oferite de Alexandru T. Zărnoianu, numerolog, terapeut și formator.
Alexandru T. Zărnoianu este numerolog, terapeut, formator, dar și membru al Asociației Numerologilor din România.
Din punct de vedere astrologic, Alexandru este un nativ Berbec și are un marcaj de Pești în harta natală. Este omul potrivit să ne explice cum va arăta acest an pentru toate numerele personale.
Specialistul spune că în numerologia acestui an, nu este vorba doar de cifra 7, ci și de cifra 5.
Anul 7 vine să ne vorbească despre o profunzime a lucrurilor, dar și despre o rațiune superioară, care semnifică o sustragere a noastră din mediul cotidian.
Cifra 5 vine pe de-o parte să ne îndemne la schimbare, aduce noutate și se completează foarte armonios cu cifra 7. Cele două cifre formează un cocktail deosebit pentru transformare, evoluție.
Pentru că 2023 va fi un an 7 în numerologie, acest lucru ne îndeamnă să fim observatori, să devenim contemplativi și să privim lucrurile și altfel.
2023 este un an în care sunt încurajate alegerile. Poți seta o traiectorie mai clară asupra direcțiilor pe care vei merge.
Specialistul în numerologie face, însă, o atenționare. 2023 nu este potrivit pentru orice schimbare, fiindcă trebuie luat în calcul și numărul 7. Vorbim despre schimbări înțelepte, care să ne apropie mai mult de esența noastră.
2023 poate fi văzut ca un an al schimbării, al transformării. În această etapă, putem gravita în jurul percepției, un alt cuvânt cheie care stă la baza întregii noastre vieți.
Deci, dacă până acum ai așteptat vreun miracol să te dezvolți sau să faci o schimbare în viața ta, acesta este anul. Poate că te-ai săturat de starea în care te afli, de jobul pe care îl ai sau de o relație în care te simți nefericit. Este momentul să faci ceva.
Fiecare cifră vine cu potențialul ei, dar Alexandru Zărnoianu este de părere că această combinație dintre 7 și 5 are multe conotații pozitive.
Cuvintele pe care merită să le reții în acest an, din punct de vedere numerologic? Transformare și schimbare.
Predicții pentru TOATE numerele personale
Numărul personal 1
Dacă ai numărul personal 1, trebuie să îți schimbi spațiul mental. Renunță la atașamentul pentru anumite gânduri, mai ales dacă te raportezi la ele obsesiv, deși nimic rău nu se întâmplă. 2023 poate fi ideal pentru tine dacă lași deoparte gândurile rele și nu le permiți să te copleșească. Cifra 5 te îndeamnă să fii mai ancorat în prezent, iar anul 7 îți permite să te deschizi către noi orizonturi.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 1
Numărul personal 2
La cei cu număr personal 2, vorbim despre emoții. Cifra 5 ține de plăcere, așa că trebuie să îți oferi emoții pozitive în 2023 și să nu mai polarizezi totul. Dacă știi că ai doar un set de emoții în viața ta, permite-ți să simți și altceva. Poate fi un an cu transformări mari pe plan emoțional, mai ales că cifra 7 este cea care aduce o viziune extinsă. Poți să spargi limitele. Pentru că cifra 2 are legătură și cu vorbele spuse, fii mai atent la ceea ce comunici ție sau celorlalți.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 2
Numărul personal 3
Cifra 3 este informația pe care dorim să o consumăm. În 2023, conștientizează toate informațiile care te înconjoară zi de zi și fii mai atent la dezinformare. În fapt, trebuie să devii mai conștient. Pentru că anul vorbește despre spargerea barierelor, extinde-ți tot orizontul legate de informație. Nu îți îndrepta atenția doar într-o singură direcție. Ai mai multă grijă de subiectele pe care le consumi, dar și de cele pe care le oferi mai departe altora.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 3
Numărul personal 4
Cuvântul de ordine este rezistența la schimbare. Învață să te schimbi în acest an, chiar dacă te simți bine în zona de confort. Poate înveți să fii mai flexibil și să vezi schimbarea ca pe ceva pozitiv. Cifra 7 vine să-ți arate unde este zona ta de confort și îți permite să o schimbi, ca să simți modificări notabile în viața ta. Cifra 5 ține de sufletul tău, așa că te îndeamnă să nu-ți mai pui limite, ci să modifici obișnuințele. Se poate, chiar dacă este nevoie de efort.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 4
Numărul personal 5
Cifra 5 vorbește despre imaginea de sine, despre felul în care te percepi. Acest număr îți amintește că totul pleacă din interior. Dacă nu ai cea mai bună părere despre tine sau dacă te simți ușor lezat la orice comentariu din exterior, este un an ideal să faci schimbări la nivel profund. 2023 te ajută să lucrezi la stima de sine, să-ți extinzi percepția asupra vieții și să te îmbunătățești.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 5
Numărul personal 6
Poți schimba ceva la tine în 2023, mai ales dacă ai rămas captiv într-o stare de luptă și supraviețuire. Mai mult, reține că nu doar cei din jur sunt de vină. Încearcă să cauți vinovatul și în tine, atunci când este cazul. Fii mai relaxat și renunță la stresul care te împiedică să-ți duci proiectele la bun sfârșit. Știi deja că este nociv, așa că fă ceva în acest sens.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 6
Numărul personal 7
Anul acesta, nu îi mai judeca pe cei din jur. Dă-ți voie să spui că nu știi ceva sau că nu ai nicio părere. Cifra 7 vine și te învață că trebuie să vezi lucrurile și în profunzime, nu doar superficial. Bucură-te de o schimbare mai înțeleaptă, care să te apropie mai mult de esența ta. Ți se potrivește meditația în 2023, care te încurajează să nu te mai agăți de gânduri și să mergi mai departe.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 7
Numărul personal 8
Dai vina mereu pe ceilalți? 2023 este bun ca să renunți la victimizare și să fii mai responsabil. Te face să înțelegi că nimeni nu trăiește viața în locul tău, așa că nu mai trebuie să îi blamezi mereu pe cei din jur. Ar fi ideal dacă ai putea să-ți depășești condiția. Fii și mai responsabil.
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 8
Numărul personal 9
Ești numărul care încheie un ciclu și care se poate inspira de la toate sfaturile pentru cifrele de mai sus. Ai șansa să te dezvolți în 2023, să fii și mai matur decât ești deja. Aplică cele mai bune recomandări în sectoarele din viața ta în care ai cea mai multă nevoie. Fii responsabil asupra propriei vieți și pune accent mai mult pe sentimentele celor dragi. Merită să devii o versiune mai bună a ta și să știi că schimbarea începe cu tine!
Vezi aici predicțiile COMPLETE pentru cei cu număr personal 9
Îți recomandăm să citești și: Anul Iepurelui de Apă - Previziuni pentru TOATE zodiile în 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News