Iată ce îi așteaptă pe nativii Vărsător în a doua jumătate a anului 2024! Daniela Simulescu, astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, aduce previziunile complete pentru penultimul semn zodiacal.
Ce ne rezervă astrele până la sfârșitul anului? Cu siguranță, vom experimenta câteva evenimente semnificative, care vor influența viețile noastre cotidiene.
În a doua jumătate a anului, nu vor fi atât de multe evenimente majore, ci mai degrabă unele care să ne încetinească și să ne ofere lecții importante. Acestea ne vor ajuta să reflectăm asupra a ceea ce am realizat în prima jumătate a anului și să determinăm dacă ne aflăm pe drumul potrivit pentru noi.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Saturn, guvernatorul tău, este retrograd în perioada 29 iunie-15 noiembrie, în Casa a doua a banilor. Ești deja obișnuit, pentru că Saturn este acolo din martie, anul trecut. Acest tranzit te cam lasă fără bani și stai cu sufletul la gura de la o lună la alta. Îți tot promiți că anul asta strângi bani, dar se tot întâmplă lucruri și banii se duc.
Acum, că Saturn retrogradează în această casă, îți arată că nu este de la Univers, ci că e din cauza ta. Și că trebuie să te înfrânezi, să înveți să trăiești cu mai puțin. Asta nu înseamnă că nu mai mănânci sau că nu îți mai iei haine, ori că nu te mai răsfeți din când în când. Dar Saturn te face să te gândești de doua ori înainte să cumperi ceva. Poate că nu îți este un lucru atât de util precum crezi. Te face să te gândești dacă ești sigur de toți termenii și de toate condițiile, ca să nu risipești banii inutil.
Orice chestiune financiară pe care o vei avea până la final de an trebuie discutată în amănunt. Altfel, te vei supăra și vei avea impresia că doar ceilalți sunt de vină. Dar nu este deloc așa. Nu te grăbi și nu te arunca la cheltuieli, mai ales din cauza acestui tranzit al lui Saturn.
Cu Saturn retrograd în Casa a doua, va trebui să îți accepți și anumite limite financiare. Să nu accepți să dai mai mult pe un produs decât poți duce, cu alte cuvinte. Dacă nu ai aceste limite, nu va fi de bine. Este adevărat că pentru unii, acest tranzit s-ar putea să vină și cu venituri mai mici. Dar nu moare nimeni de foame. Când Saturn este retrograd în Casa a doua, înveți să apreciezi altfel banii.
În Casa a cincea, până la final de an, este Jupiter. De fapt, acolo va sta până în iunie 2025. Este unul dintre cele mai bune tranzite pe care le poți avea. Îți aduce nevoia de a te distra, de a te bucura, de a te răsfăța. Cei care vor un copil, va fi un an minunat. Cei care mai vor un copil, la fel. Dar va fi un an bun și pentru cei care vor să dea naștere unui proiect. Cu Jupiter în această casă, poți să speculezi.
În final, Jupiter în Casa a cincea este foarte romantic și cuceritor.
Ai în vedere și: Axa destin-karma pentru Vărsător/Ascendent în Vărsător. „Fă-te remarcat, este extrem de important!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News