Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor șef Astrosens, a fost invitată în cadrul emisiunii „Pastila de Frumusețe”, unde a făcut dezvăluiri neașteptate pentru toate zodiile.
Astrologul DC News, Daniela Simulescu, ne oferă previziunile pentru ultimele șase semne ale zodiacului până la sfârșitul anului. Ce ar trebui să aștepte fiecare dintre acești nativi?
Prima jumătate a anului 2024 a fost destul de aglomerată, cu numeroase evenimente. În schimb, următoarele șase luni vor fi mai liniștite din punct de vedere astrologic. Totuși, asta nu înseamnă că putem lăsa lucrurile să se întâmple de la sine. Ultima jumătate a anului aduce evenimente care ne vor solicita mult, impunându-ne să ne redobândim încrederea și răbdarea.
Mai întâi, ne vom confrunta cu Mercur retrograd între 15 și 28 august, o perioadă mai puțin favorabilă, marcată de întârzieri, blocaje și diverse probleme, mai ales în contextul vacanțelor.
Un aspect semnificativ care va influența ultimele luni ale anului și chiar până în vara anului 2025 este careul între Jupiter și Saturn. Jupiter se află în Gemeni, unde va rămâne până anul viitor, iar Saturn este în Pești până în 2026. Această configurare astrologică aduce o luptă cu timpul, dând impresia că avem o oportunitate, dar nu ne este permis să o valorificăm imediat. Deși vom obține rezultate, astrele ne cer să avem răbdare. Acest careu va avea loc prima dată pe 20 august.
La finalul anului, avem o retrogradare și mai interesantă: Marte va retrograda în Leu începând cu 7 decembrie, ceea ce va accentua nevoia de afecțiune.
Balanță/Ascendent în Balanță
Până la final de 2024, astrele îți pregătesc multă muncă! De ce spunem asta? Saturn este retrograd în Casa a șasea, până pe 15 noiembrie. Asta înseamnă că orice activitate vei avea de făcut, trebuie să depui mult mai mult efort decât înainte. Acest tranzit îți dă impresia că te chinui, că nu se schimbă nimic, că trece viața pe lângă tine. De asemenea, stilul tău de viață trebuie să se schimbe neapărat cu Saturn retrograd aici. O să somatizezi foarte mult. Trebuie să fii foarte serios cu stilul de viață, să îți modifici stilul alimentar.
Jupiter este la tine în Casa a noua. Această casă, pe lângă faptul că discută despre călătorii, spiritualitate, vorbește și despre networking. Despre accesul la persoane importante. Astrologul le recomandă acestor nativi să nu creadă că le știu pe toate, ci să îi caute pe cei mai deștepți, pe cei cu mai multă experiență, de la care să aibă ce învăța. Căutați experți, mentori.
La finalul anului, Marte, care este guvernator de Casa a șaptea a relațiilor, va retrograda. Și s-ar putea să apară niște probleme acasă. Unul dintre parteneri poate avea unele planuri, dar unul dintre el se răzgândește. Va fi greu de ajuns la un numitor comun.
Cert este că până anul viitor, Balanțele vor mai multă independență și mai mult spațiu.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Saturn va fi retrograd în Casa a cincea până pe 15 noiembrie. Asta presupune că acești nativi să înțeleagă că fericirea lor depinde, în primul rând, de ei înșiși. Deci nu de partener, nu de familie, nu de alții. Când vorbim de Casa a cincea, discutăm despre validare, iubire, creativitate. Saturn este profesorul dur, care nu te mai lasă să fantazezi.
Nu sta în relații doar de dragul de a sta în relații. Ca să nu fii singur în doi. Saturn vrea să te facă să înțelegi că fericirea vine de la tine.
La finalul anului, guvernatorul tău, Marte, va retrograda în Casa a zecea. Apar conflicte cu șefii, decizii șocante, nevoia de a crește foarte mult pe plan profesional, ambiție și nevoia de a da din coate. Scorpionii își vor testa niște limite și vor lupta mai mult pentru propriile drepturi.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Tu ești cel mai bine aspectat pe plan relațional din tot zodiacul! Dacă ești singur, ai foarte multe oportunități până la final de an. Așa că ai face bine să nu stai în casă, ci să profiți de aspectele astrelor și să ieși la evenimente, să cunoști oameni, să socializezi. Nu o să apară neapărat partenerul la care ai visat, dar va fi o persoană care îți va face bine.
Dar dacă ești într-o relație, tot ce nu funcționă, iese la suprafață, așa că pot să înceapă diferite tensiuni. Dar și reproșuri pe măsură, indiferent dacă până acum era lapte și miere. E mare nevoie de comunicare.
Cum Saturn este retrograd în Casa a patra, pot apărea niște probleme în familie. Poți să preiei responsabilitatea pentru părinți sau niște rude. Fii atent și la ce acte semnezi până la final de an, dar și la chestiunile juridice de care trebuie să te ocupi.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Pluto se va întoarce în semnul tău din septembrie până în noiembrie. Și să ne amintim că această planetă a fost în semnul tău din 2008 încoace. Cel mai probabil, viața ta a fost luată pe sus sau ai trecut prin procese de doliu, transformări radicale. Sau nu ți-ai găsit liniștea.
Ei bine, exact când credeai că ai scăpat, Pluto revine și le arată unora dintre nativii Capricorn nevoia de a-și da seama câtă putere interioară au.
Jupiter tranzitează Casa a șasea. Apare multă muncă și mult efort, doar că trebuie să te gândești și de ce depui anumite eforturi. Trebuie să înveți, de fapt, să muncești cu drag și spor. Nu precum un robot. Trebuie să înveți să te bucuri și de mici pauze și de ce îți face plăcere.
Finalul anului este destul de provocator și în ceea ce privește zona financiară. Marte va retrograda în Casa a opta și poate produce mici supărări în bugetul la comun. În următoarele luni, ai grijă cui dai împrumut, de unde iei împrumut și sub ce condiții.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Saturn, guvernatorul tău, este retrograd în Casa a doua a banilor până pe 15 noiembrie. Așa că apar probleme cu banii. Vei avea bani să supraviețuiești, dar mai puțini sau va trebui să te educi mai mult pe acest plan. Saturn aduce austeritate, restricții și vrea să te abții puțin, ca să gestionezi partea financiară cu mai multă maturitate.
Vor apărea cheltuieli importante care sunt necesare, deci nu te vei mai axa pe cumpărat de rochii, genți și așa mai departe. Trebuie să te axezi pe ce este vital.
Pluto va intra definitiv în semnul tău până în noiembrie și va sta acolo până în 2044! Așa că trebuie să te aștepți la o perioadă de profunde transformări, nu cele mai plăcute. Încă de pe acum, trebuie să te asiguri că stai bine pe sănătate. Fiindcă Pluto face ravagii pe plan fizic și mental.
Aspectele relaționale sunt foarte importante și ele. Îl ai pe Jupiter în Casa a cincea a iubirii până anul viitor, iar la final de an, Marte va retrograda în Casa a șaptea a relațiilor. Mulți nativi Vărsător se pot reîntâlni cu foști parteneri, să mai dea o șansă unei relații sau să se bucure de viață, dacă au ales până acum celibatul.
Pești/Ascendent în Pești
Saturn este retrograd în semnul tău până pe 15 noiembrie. În această perioadă, vei trece printr-un proces de maturizare, fie că îți dorești sau nu. Aceasta poate include și o maturizare forțată. Când Saturn retrogradează peste Soare sau ascendent, primul aspect care devine important este sănătatea. Dacă în timpul în care Saturn a fost direct ai ignorat semnalele corpului sau te-ai neglijat, în a doua jumătate a anului acest lucru nu va mai fi posibil. Saturn are abilitatea de a te supune unor teste suplimentare sau de a te pedepsi dacă nu ai avut grijă de sănătatea ta.
Saturn preferă problemele cronice, în special cele legate de dinți, oase și piele, sau bolile pe care le-ai avut de mult timp. Vei realiza că trebuie să iei măsuri în privința lor.
Astrologul îți recomandă ca, indiferent de vârsta ta, să nu neglijezi problemele de sănătate. Acordă atenție și imunității tale, deoarece va fi mai slăbită în perioada retrogradării lui Saturn. După 15 noiembrie, îți vei da seama că te-ai maturizat, nu este un tranzit rău.
Jupiter, guvernatorul tău, se află în Casa a patra până anul viitor. Ce înseamnă asta? Poți să te muți, să construiești un etaj în plus, să vinzi un teren sau un imobil, sau să închiriezi o casă care îți place mai mult. De asemenea, ai putea obține o moștenire sau să trăiești evenimente familiale care îți aduc bucurie și te fac să apreciezi relațiile cu oamenii importanți din viața ta.
Reușești să rezolvi anumite probleme. Jupiter din Casa a patra va forma un careu cu Saturn din semnul tău. Această configurație te provoacă să trăiești în prezent, dar și să te maturizezi pe toate planurile.
Horoscop iulie - decembrie 2024. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News