Horoscop săptămânal. Avem în față o săptămână foarte agitată pe plan astral.
Săptămâna aceasta are parte de unele evenimente astrologice din categoria celor care aduc în același timp și beneficii, dar și provocări.
Începem cu întâlnirea dintre Marte și Jupiter din Gemeni. Conjuncția celor două planete aduce o porție zdravănă de curaj, ambiție și dorința de schimbare. Dar și amplificarea furiei și a superficialității.
Dacă ne gândim la careul dintre Marte din Gemeni și Saturn din Pești, prima dată am spune că este un aspect negativ. Și da, poate fi pentru că predispune la autosabotare și frustrare. Dar, dacă vom folosi energia careului într-un mod eficient, vom câștiga o doză de reziliență pe care să o folosim atunci când vom avea impresia că nu se mai poate.
Conjuncția lui Mercur retrograd cu Soarele din Leu ne poate orbi, aduce probleme de concentrare și pierderi de memorie. Lipsă de logică. Însă, dintr-o altă perspectivă, ne ajută să fim flexibili, să acceptăm că există și alte opțiuni.
Iar careul lui Mercur cu Uranus va fi responsabil de un scurtcircuit în comunicare și gândire, dar ne arată că un singur cuvânt poate aduce eliberarea mult dorită. Chiar dacă acesta poate fi șocant chiar și pentru propria persoană.
Lună Plină în Vărsător, pe 19 august. La ce trebuie să fie atente toate zodiile?
Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent
Berbec/Ascendent în Berbec: multiple inițiative, confuzie, luptă cu timpul, alegeri grele
Taur/Ascendent în Taur: cheltuieli, negocieri îngreunate, probleme legate de gospodărie
Gemeni/Ascendent în Gemeni: amânări/anulări, exces de zel, minte puternică, furie
Rac/Ascendent în Rac: curățenie(la propriu și figurat), cheltuieli suplimentare, energie limitată
Leu/Ascendent în Leu: decizii reluate, multiple încurcături, lipsă de organizare
Fecioară/Ascendent în Fecioară: carismă, un pas în spate, oportunități în carieră
Balanță/Ascendent în Balanță: lipsă de motivație, neînțelegeri cu prietenii, planuri schimbate
Scorpion/Ascendent în Scorpion: reapariția unor probleme la serviciu, resurse pierdute aiurea
Săgetător/Ascendent în Săgetător: atmosferă tensionată în cuplu, discuții neplăcute cu familia, probleme în organizare
Capricorn/Ascendent în Capricorn: indiscreție, pierderi financiare, ambiție pe plan profesional
Vărsător/Ascendent în Vărsător: regăsirea motivației, discuții neașteptate cu partenerul, investiții pripite
Pești/Ascendent în Pești: limitări din partea familiei sau a partenerului, încurcături la serviciu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News