Diana Spinean, Președintele Asociației Astrologilor din România, a oferit pentru Astrosens o părere despre modul în care vede anul 2023. Iată ce crede Diana!
Diana Spineanu este și fiica lui Firicel Ciarnău, unul dintre zeii astrologiei din țara noastră. Mai putem spune și că Diana este o Balanță practică, implicată și foarte muncitoare. În interviurile cu care ne-a bucurat și anul acesta, Diana spunea că singurul moment în care îi este greu să fie astrolog este acela în care privește harta fiului său. Poți citi articolul aici.
Care este părerea Dianei Spineanu despre 2023?
“Ca o fetiță în fața unui gigant ou kinder-surprise, unul cam cât un bloc de zece etaje – așa mă simt eu în fața lui 2023. De dincolo de dulce, ar putea să apară orice!
E greu și să-ți imaginezi ce, pentru că așa ceva n-ai mai văzut: Jupiter și Uranus în Taur, Pluton intră în Vărsător; îi mai stârnesc și planetele rapide... Mă aștept la o primăvară și o vară ieșite din banal. Dacă nu pentru toți, cel puțin pentru Tauri și pentru cei care avem zodiile fixe (Vărsător, Leu, Scorpion) active în harta natală.
Nu știu despre restul, dar Taurii ar face bine să se pregătească să iasă din zona de confort. Jupiter îi ademenește cu ”mult și bun”, dar în combinație cu Uranus poate fi ”prea mult” pentru ei. Pluton începe să-i gâdile pe Vărsători, însă n-o să le prea vină a râde... Mă rog, nici nu apucă, fiindcă Jupiter îl împinge, prin careu, pe Pluton înapoi în Capricorn. Surpriza se lasă așteptată.
Poate vom avea doar un teaser la 2024 & Co. Saturn pare alienat în Pești, în aceeași ogradă cu Neptun, dar în contextul încărcăturii de pe zodii fixe, poate detensiona prin dizolvarea blocajelor și limitelor... Orice ar ieși din oul acela, mă aștept la un lucru: să ne adaptăm!”
Vezi și: Previziuni 2023. Astrologul Andreea Cîrstea: “Ne dorim noi începuturi, dar avem nevoie de curaj”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News