Premieră la încoronarea Regelui Charles. Cultele necreștine, incluse pentru prima oară la ceremonie de acest gen 

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
Pedeapsa primită de tânărul care a aruncat un ou spre Regele Charles al III-lea / Foto: Captură video Facebook The Royal Family
Pedeapsa primită de tânărul care a aruncat un ou spre Regele Charles al III-lea / Foto: Captură video Facebook The Royal Family

Cultele necreştine şi limbile celor patru naţiuni care alcătuiesc Regatul Unit vor fi incluse pentru prima dată într-o ceremonie de încoronare a unui monarh britanic, cu ocazia încoronării lui Charles al III-lea, au anunţat sâmbătă serviciile arhiepiscopul de Canterbury, notează AFP.

Noul rege care şi-a afişat dorinţa de a moderniza încoronarea sa care va avea loc sâmbătă, 6 mai, va depune jurământul, aşa cum dictează tradiţia în limba engleză, promiţând "să apere religia" anglicană şi să protejeze Biserica Angliei.

Dar, pentru prima dată, reprezentanţi ai religiilor mozaică, hinduistă, sikh, islamică şi budistă vor juca un rol activ în cadrul ceremoniei.

Odată regele încoronat, ei îl vor saluta declarând că, "în calitate de vecini în credinţă, recunoaştem valoarea serviciului public", potrivit unor elemente dezvăluite de serviciile arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, care va prezida ceremonia.

"Suntem uniţi cu persoane de toate credinţele şi cultele în mulţumire şi în serviciul vostru pentru binele comun", vor spune ei din nou.

Membri ai Camerei Lorzilor (camera superioară a Parlamentului) proveniţi din rândul minorităţilor religioase vor purta, de asemenea, articole fără semnificaţie creştină, cum ar fi brăţări de aur şi roba regală.

Premierul Marii Britanii va citi din Biblie



Iar Rishi Sunak, primul prim-ministru hindus al Regatului Unit, va citi un fragment din Biblie.

Charles este un credincios devotat, dar are şi un interes de lungă durată pentru alte religii şi a spus în trecut că vrea să apere toate credinţele prezente în rândurile compatrioţilor săi, şi nu numai religia anglicană, într-o ţară în care populaţia este mult mai diversă decât acum 70 de ani, când a fost încoronată regina Elisabeta a II-a.

O altă premieră în timpul ceremoniei, Charles se va ruga cu voce tare, în care îi va cere Domnului să poată "fi o binecuvântare pentru toţi copiii, pentru toate credinţele şi cultele".

Potrivit Palatului Buckingham, încoronarea trebuie să reflecte diversitatea Regatului Unit şi, pentru prima dată, textele vor fi citite în celelalte limbi vorbite în această ţară: galeza, gaelica scoţiană şi gaelica irlandeză.

Charles a fost deja primul prinţ de Wales din ultimele secole care a învăţat galeza, vorbită şi astăzi de aproape 540.000 de persoane.

"Încoronarea este în primul rând un act de cult creştin", dar, "în acelaşi timp, ceremonia conţine elemente noi care reflectă diversitatea societăţii noastre contemporane", a declarat Justin Welby într-un comunicat, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel