Există noi prognoze referitoare la vremea de Paște.
Iris Răducanu, meteorolog ANM, a anunțat că cea mai mare probabilitate de precipitații este prognozată pentru partea de Sud ar țării, dar că apoi ploile se vor extinde. Se întâmplă după ce anterior se anunțase o vreme caldă în toate regiunile pentru ziua de Paște, în special în jumătatea de sud-est, cu maxime cuprinse în general de la 22 până la 24 de grade.
Așadar, nu se anunță vești bune pentru cei care voiau să petreacă Paștele afară, la pădure, la iarbă verde sau la grătar. Se pare că duminică o să plouă în aproape toată țara.
"Vremea va fi capricioasă în zilele următoare. Astăzi va continua să mai plouă în Centru, în Sud-Est, local în Sud și Est, și doar pe arii restrânse în rest. De altfel, încă este în vigoare atenționarea de Cod Galben pentru Sud-Estul teritoriului, unde deja cantitățile de apă au depășit 30 de litri pe metru pătrat, mai exact 34 de litri pe metru pătrat în județul Constanța.
Și luni ne așteptăm la ploi, cu probabilitate mai mare în Sudul teritoriului", a mai precizat meteorologul Iris Răducanu, într-o intervenție la canalul Realitatea Plus.
Vor fi precipitații însoțite de descărcări electrice
Pe parcursul zilei de 13 aprilie, avem o pauză de precipitații, iar de mâine seară, vineri, pe parcursul zilei vom avea parte din nou de ploi, la început în Vest, apoi vor fi în extindere în toată țara. Aceste precipitații vor fi însoțite și de descărcări electrice pentru că și temperaturile vor fi în creștere în zilele următoare.
Nici pentru bucureșteni veștile nu sunt mai bune. Se anunță precipitații, iar temperaturile vor fi de aproximativ 17-18 grade Celsius. Luni, marți și miercuri sunt șanse semnificative de precipitații în Capitală, iar maxima înregistrată nu va depăși valoarea de 17 grade Celsius. Vremea va continua să fie capricioasă de-a lungul lunii aprilie.
Vezi continuarea articolului pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News