Tot mai multe persoane se întreabă care este proveniența stropilor de apă care picură din neant.
Un utilizator de pe Reddit a scris o postare despre un eveniment paranormal care i se întâmplă mereu: de sus, el este stropit mereu cu picături de apă, atât cât se află înăuntru, cât și pe stradă, neputând până acum să găsească o explicaţie logică a picăturilor de apă fantomă. Ca răspuns la această postare, el a primit mai multe comentarii de la oameni care au experimentat aşa ceva.
“De-a lungul vieții mele, am experimentat fenomene ciudate, în care picături de apă îmi cad pe față (sau pe braț / umăr), nu doar când sunt afară (şi cerul e senin), ci şi atunci când mă aflu în casă. Aceste picături lasă întotdeauna locul umed, așa că știu că nu este un fel de eroare tactilă. Acest lucru s-a întâmplat în mai multe ocazii, dar nu a existat vreodată vreun motiv logic și evident de unde ar putea să apară această apă”.
Unii utilizatori au spus că în cazurile de pe stradă ar putea fi “urină de pasăre,” dar explicaţia e stupidă, pentru că păsările nu produc urină separată, excrementele lor amestecându-se. Alţii au sugerat că este vorba despre molecule de apă care se condensează în aer și formează picături. Totuşi, explicaţia nu e fezabilă pentru interiorul casei, deoarece microclimatul din încăperile mici, unde nu există umiditate ridicată, este de obicei insuficient pentru a crea picături de apă concentrate.
Un alt utilizator a descoperit că picăturile misterioase de apă care cad de sus dintr-o sursă invizibilă nu sunt o noutate pe Internet, existând mai multe videoclipuri pe Youtube despre acest fenomen, care se numește Phantom Water Drops (“Picături fantomă”).
Unii au scris că au experimentat aceste picături de apă fantomă mai mult în copilărie și mai rar la vârsta adultă. Iată câteva mărturii de pe Reddit:
– “Nu am experimentat niciodată, dar fiica mea a avut de cel puțin două ori. Și a fost în mașină şi în casă, așa că nu ar fi putut ploua.”
– “Uau – nimeni nu a vorbit vreodată despre asta. Mi s-a întâmplat de două ori în viața mea și le-am simţit pe frunte. Foarte ciudat!”
– “S-a întâmplat odată când stăteam pe canapea. Era o mică pată roz. Încă nu știu de unde a venit”.
– “Aproape întotdeauna îmi cad aceste picături de apă pe nas. Și mereu mă sperie”.
– “Mi se întâmplă în mod regulat cel puțin o dată pe săptămână. Este un sentiment nebunesc”.
– “Da, am experimentat asta! Și nu numai că simt picăturile care cad pe pielea mea, dar le şi aud”.
Şi sunt zeci de mărturii pe această temă… aşadar se pare că fenomenul e mult mai răspândit decât se crede… Voi aţi avut parte de un asemenea fenomen? Oare care e explicaţia sa?, scrie Lovendal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News