2022 se dovește a fi în continuare un an problematic cu multe tensiuni interioare pentru câteva zodii. Acestea se vor simți neliniștite și deși în anumite momente vor deborda de curaj, în altele vor fi doborâte propriile lor îndoieli.
Careul Saturn-Uranus este în continuare activ chiar dacă nu la grad perfect. În 2022, acest aspect se continuă și se resimte serios pentru că avem și axa Nodurilor Lunare pe Taur/Scorpion. Ceea ce face ca toți cei care au marcaj de semne fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) să fie total neliniștiți.
Uranus va mai sta în Taur până în 2026, dar Saturn și-a început ultima retrogradarea în Vărsător, semn pe care îl va părăsi în martie 2023. Uranus zice HAI, Saturn zice STAI. Așa se vor simți cei afectați! Pe de o parte găsesc îndrăzneala să se arunce într-un proiect, fie profesonal/fie personal, dar pe de altă parte se vor poticni în propriile îndoieli.
Cert este un lucru: întotdeauna, din asemenea tensiuni interioare, se nasc cele mai remarcabile momente!
Uranus tranzitează semnul Taurului până în 2026! Cine este Uranus? Planeta tehnologiei, planeta surprizelor, cel care îți aduce în viață scenariul la care nu te-ai fi gândit vreodată. Totodată, este planeta care guvernează internetul și tehnologia. Taurul este un semn de pământ stabil, fixist, rigid, dornic de confort, ține de siguranță, nu vrea să renunțe, ține cu dinții de orice, nu îi plac crizele, nu îi place stabilitatea și vrea să aibă totul aranjat. Taurul este semnul banilor, al resurselor, reprezintă zona financiară în astrogramă. Dacă Taurul iubește atașamentele, Uranus le urăște, așa că e posibil să ne confruntăm cu conflicte interioare.
Saturn e acel profesor foarte dur care ne ajută să legăm, să construim, să concretizăm, dar ne ajută să și dărâmăm. În astrologie Saturn este testul suprem, momentul în care ni se îneacă toate corăbiile, suntem la pământ și abia când o luăm de la capăt ne repunem pe calea care era, de fapt, a noastră. Cei care au învățat lecțiile, care au acceptat limitările, vor fi ajutați de Saturn pentru că el iubește seriozitatea și răbdarea și urăște victimizarea. Cu cât tragi mai tare de o situație care nu merge bine, cu atât nu o să se întâmple nimic bun. Cu cât lași lucurile să meargă de la sine și nu forțezi nota, cu atât vei vedea că în timp, ițele se descurcă singure și lucrurile se așază.
Cei care au marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător s-ar putea să aibă multe reușite, dar și multe „palme” și încercări.
Taur/ Ascendent în Taur
Saturn în Vărsător v-a adus încă din 2020 lucruri din punct de vedere profesional: situații destul de frustrante, neînțelegeri, supărări. Vi se oferă oportunitatea să vă revizuiți comportamentul și atitudinea. Încercați să schimbați ceva, profitați de perioada septembrie-octombrie, mai ales. E cazul să găsiți ceva mai autentic pentru voi. Puneți-vă întrebarea: „sunt fericit aici unde sunt?”.
Saturn în casa a 10-a face careu cu Ascendentul și Descendentul. Poate să aducă o problemă de sănătate pentru o persoană dragă vouă, o persoană cu autoritate.
Sfatul pentru voi este să vă luați mai în serios, iar cei care vor să înceapă acum o altă carieră, să țină cont că va fi de lungă durată.
În același timp, toate lucrurile pe care Taurii le aveau așezate în ordine, mica lor rutină, ordinea din viață, toate vor fi date peste cap, mai ales dacă nu au vrut să schimbe în ultimii ani nimic. Astrologul le recomandă ca acolo unde simt că nu apar schimbările sau rezultatele așteptate, să se uite dacă nu cumva ar trebui să încerce o cale diferită.
Leu/ Ascendent în Leu
Saturn retrogradează în casa a 7-a. Vrea să vadă dacă v-ați făcut bine lecțiile din punct de vedere relațional. Ați intrat recent într-o relație și vi se pare că sunteți într-o buclă. Vă spuneți: „ce se întâmplă, nu mai pot, se repetă povestea”. Poate că nu v-ați maturizat și așteptați mereu să se schimbe ceilalți, nu voi.
Relațiile construite autentic se leagă mai ușor. Provocările îi leagă pe partenerii de cuplu. Relațiile prost construite nu merg și au toate șansele să se rupă. Cu Saturn retrograd s-ar putea să vreți să intrați în relații cu persoane cu diferențe mult mai mari de vârstă.
Pentru cei cu relații vechi, Saturn vă întreabă care e următorul pas. Poate un copil, poate altă casă, proiect împreună, ce vrem să mai construim? E posibil ca Saturn să vină și o să vă facă să vi se pară că nu mai sunteți iubiți.
Totodată, tot ceea ce înseamnă carieră se schimbă total. Se schimbă șefii, jobul, echipele. Leuu își vor căuta mereu alte locuri de muncă, vor sonda acest teren până în 2026, căutând ceea ce li se potrivește mai bine. Dacă vor să treacă mai ușor peste această perioadă, ar fi recomandabil să lucreze în media, în tehnologie. Li se recomandă leilor să accepte schimbarea, mai ales că se schimbă și tot ce știau despre statutul lor personal.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Gândiți-vă la evenimentele familiale care s-au întâmplat din toamna anului trecut până acum. Vi se întâmplă unele evenimente, vă lipsește o anumită persoană.
Dacă ați construit sau schimbat ceva la o casă, e posibil să se mai amâne anumite chestii, nu se termină construcția așa cum credeați. Dacă vreți să vindeți sau să cumpărați o casă, va fi mai greu. Saturn retrograd vă amână.
E un moment să treceți peste un episod, să acceptați. Aveți grijă la scandalurile cu vecinii, dar și la felul în care vă impuneți o duritate emoțională, veniți cu restricții asupra propriei persoane.
Zona partenerială, a relațiilor va fi supusă atenției. Apar parteneri diferiți, Scorpionii caută alt gen de parteneri, persoane nonconformiste, diferite. Să aibă grijă la relațiile care nu funcționează. Se vor trezi cu tot felul de situații bulversante. Multă instabilitate în zona emoțională. Este nevoie să se reinventeze.
Vărsător/ Ascendent în Vărsător
Saturn retrograd în semnul vostru și vă spune lucruri legate de sănătate, de relații care nu funcționează.
Lucrurile merg încet, vi se pare că totul se mișcă greu, precum un melc.S aturn vrea să vă arate dacă vă mințiți singuri, vrea să vadă dacă sunteți autentici. Ce nu vă iese până în octombrie, nu trebuia să vă iasă.
Pentru voi Saturn e chiar un „înger păzitor”. Dacă ceva nu mai funcționează, puneți limite și corectați. Nu întindeți situația până în pânzele albe.
Pe de altă parte, tot ceea ce înseamnă casă poate veni cu suprize pentru Vărsători, dacă doresc să își ia o casă, va fi una diferită de a celorlalți, ceva ce nu au cei din jurul lor. Se va schimba și relația cu familia. Lucruri neplăcute inițial se pot întâmpla cu membrii familiei, dar ele apar doar ca să le arate că orice s-ar întâmpla acasă, tu nu îți pierzi neapărat din libertate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News