Până pe 23 octombrie, Soarele se află în semnul Balanței. Iată câteva ciudățenii ale acestei zodii. De ce trebuie să te ferești?
Toată lumea știe că Balanța este cunoscută pentru farmecul său, pentru grație, pentru modul diplomat de a aborda orice problemă. Însă, ca la orice alt semn din zodiac, există și o parte mai întunecată, ce poate fi ușor trecută cu vederea. Așadar, Balanțele pot deveni indecise, auto-indulgente, dar și manipulatoare. Des, acești nativi se luptă cu codependența.
Balanța este FOARTE nerăbdătoare
Nu îți trebuie mult timp ca să enervezi o Balanță. Pune un nativ născut în acest semn să aștepte și o să vezi pe pielea ta cât de nerăbdător poate să devină. Deși știm că Balanța este grațioasă și mai calmă, își pierde toată răbdarea atunci când este pusă să aștepte sau când ceva nu îi ie se conform planului. Nu îi place să aștepte o persoană care întârzie, dar nici să aștepte să se întâmple anumite planuri. Când trebuie să aștepte ceva sau pe cineva mai mult, o Balanță poate să își piardă ușor cumpătul. Pentru că este nerăbdătoare, vei vedea că se vă plânge constant în legătură cu iresponsabilitatea oamenilor. Și da, în acest mod, Balanța vrea să își arate și superioritatea. Nu va ezita să se plângă în public despre cât de neserios este cineva, doar ca acei oameni să înțeleagă că ea este serioasă. Balanța caută și atenție, așa că nu va pierde ocazia ca un reflector să fie asupra sa.
Balanța este indecisă, de cele mai multe ori
Ce cred toți oamenii? Că nativii Balanță sunt cei mai echilibrați oameni din Univers. Sunt cei care știu ce își doresc de la viață și sunt foarte tranșanți în legătură cu alegerile lor. Însă foarte des, ei tind să își piardă echilibrul în timp ce se gândesc la o decizie serioasă. Chiar dacă mai au un pic până ajung la decizia perfectă, ei pierd timp prețios pentru că se gândesc prea mult la ceva. Balanța stă și se gândește mult și bine până când ia o decizie aparent minoră și tinde să exagereze orice lucru, să întârzie când vine vorba să spună ceva clar. Se tot răzgândesc și ajung să se frustreze din această cauză. Nu încetează niciodată să se îndoiască de deciziile lor.
Balanța este răzbunătoare
Știm că Balanțele nu pot să suporte nedreptatea. Vor protesta mereu când este vorba de o discuție care nu le convine. Și când cineva le face rău, nu o să uite niciodată. Pot să uneltească planuri serioase ca să se răzbune. Însă trebuie să fie un subiect serios pentru că o Balanță să devină neiertătoare. De obicei, dacă cineva nu îi rănește prea mult, sunt capabili doar să peticească acea rană.
Îți recomandăm să vezi și: Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News