O țară interzice o serie de nume pentru copii. Lista neagră cuprinde: Rege, Sfânt şi Mesia

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri

De multe ori, părinții caută nume unice pentru copiii lor. Astfel, aceștia ajung să poarte nume care uneori nu îi va face să se simtă prea mândri.

Noua Zeelandă interzice un nume, dacă se consideră că acesta se află în contradicţie cu cele mai bune interese ale copilului. În aceeaşi notă, Noua Zeelandă interzice părinţilor să-şi numească copiii Rege, Sfânt şi Mesia.

Ministerul de Interne din Noua Zeelandă a publicat o listă cu nume de copii care au fost interzise de autorităţi în anul 2022.

În mod special, această listă include nume precum Rege (King), Sfânt (Saint) şi Mesia (Messiah).

Şeful Registrului naşterilor, deceselor şi căsătoriilor din Noua Zeelandă, Jeff Montgomery, a declarat, într-un tweet, că 'există reguli care garantează că numele date copiilor nu-i jignesc pe cei care le poartă, sunt rezonabile şi nu reprezintă un titlu sau un rang oficial', relatează radio local RNZ.

Potrivit listei publicate, numele cel mai frecvent respins în 2022 a fost numele Rege(King) - au existat nouă cazuri în care părinţii au încercat să-şi numească copiii cu acest nume şi li s-a interzis de către autorităţi. Acest nume a fost interzis în Noua Zeelandă din 2009.

Alte nume care sunt interzise, în 2022, au fost Sfânt (respins în opt cazuri), Monarh (7 cazuri), Mesia (4 cazuri), Prinţ şi Prinţesă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel