Misiunea selenizării japoneze este aproape de scopul final! Iată mai multe detalii!
Modulul spaţial japonez programat să atingă vineri suprafaţa Lunii transportă un instrument neobișnuit, un robot sferic ce aminteşte de un 'droid' din seria 'Star Wars', care se desface precum o jucărie transformabilă şi se deplasează similar unei broaşte ţestoase marine, a anunțat vineri AFP.
Soarta acestei mini-sonde exploratoare depinde de cea a transportorului său, SLIM (Smart Lander for Investigating Moon), o mică navă pe care agenţia japoneză de explorare spaţială JAXA intenţionează să o plaseze pe suprafaţa Lunii cu un grad ridicat de precizie puţin după miezul nopţii, sâmbătă, ora Japoniei, respectiv vineri ora 15:00 GMT.
Reuşita acestei misiuni, supranumită 'Moon Sniper', ar fi istorică pentru Japonia, care ar deveni a cincea ţară ce reuşeşte o aselenizare controlată, după SUA, URSS, China şi India.
Cu o idee mai mare decât o minge de tenis şi cântărind doar 250 de grame, SORA-Q, sonda de explorare a SLIM, a fost dezvoltată în parteneriat de JAXA şi Takara Tomy, principalul producător japonez de jucării care se află în spatele faimoşilor roboţi 'Transformers' lansaţi în 1984.
Gigantul japonez din domeniul electronic Sony şi universitatea privată niponă Doshisha din Kyoto (vest) au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea sondei. SORA-Q include două camere de luat vederi, una care iese în faţă atunci când carcasa metalică se desface în două şi o a doua în spate. Odată ce sfera se deschide, cele două capete ale sale acţionează precum nişte roţi, permiţându-i deplasarea pe suprafeţe inegale.
'Acest mecanism transformabil, ultra-compact şi ultra-uşor a fost creat cu ajutorul cunoştinţelor tehnice folosite în dezvoltarea jucăriilor', se arată pe site-ul oficial al SORA-Q.
Sonda are două moduri de deplasare: 'fluture', în timpul căreia cele două roţi se mişcă la unison, şi 'târâre', în care cele două roţi se mişcă în direcţii opuse.
'Sora' înseamnă 'Univers în japoneză, în timp ce litera Q face referire la cuvintele în engleză 'question' (întrebare) şi 'quest' ('căutare'), după cum au explicat producătorii sondei.
Camerele sale ar trebui să transmită imagini valoroase din Shioli, micul crater în care urmează să aselenizeze SLIM, unde modulul trebuie să efectueze analize ale rocilor despre care se presupune că provin din mantaua selenară, structura internă a satelitului natural al Pământului, încă foarte puţin înţeleasă.
Pentru fanii de pe Pământ ai misiunii a fost lansată o versiune de jucărie a sondei, la preţul de peste 21.000 de yeni (130 de euro). Aceasta poate să se rostogolească şi să facă fotografii la nivelul solului, de exemplu cu pisici sau cu bebeluşi, potrivit videoclipului promoţional.
De asemenea, JAXA a realizat un joc video online pentru a explica mai bine provocările SLIM.
Primele două tentative de alunizare ale Japoniei s-au sfârşit cu eşecuri. În 2022, o mini-sondă a JAXA, Omotenashi ('ospitalitate', în japoneză), aflată la bordul misiunii americane Artemis 1, a suferit o defecţiune fatală a bateriei la scurt timp după eliberarea ei în spaţiu.
În aprilie 2023, un modul de aselenizare al tinerei companii private japoneze ispace s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii. Aselenizarea controlată rămâne o provocare tehnologică uriaşă, chiar şi pentru marile puteri spaţiale.
La începutul lunii ianuarie, compania privată americană Astrobotic, aflată sub contract cu agenţia spaţială americană NASA, a fost nevoită să renunţe la misiunea de alunizare din cauza unei scurgeri de combustibil, iar modulul a ars la reintrarea în atmosfera terestră.
Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu)
Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) este o misiune lunară a Agenției de Explorare Aerospațială a Japoniei (JAXA). Acest modul de aterizare va demonstra tehnologia de aterizare cu precizie. Până în 2017, lansarea modulului era planificată pentru 2021, dar a fost amânată până în 2023 din cauza întârzierilor în misiunea comună a SLIM, Misiunea de Imagistică și Spectroscopie cu Raze X (XRISM). A fost lansată cu succes pe 6 septembrie 2023, la 23:42 UTC (7 septembrie, ora 08:42, ora standard a Japoniei). Dacă misiunea va reuși, Japonia va deveni a cincea țară care aterizează cu succes pe suprafața Lunii. Pe 1 octombrie 2023, modulul a efectuat arderea de injecție trans-lunară. A intrat în orbită în jurul Lunii pe 25 decembrie 2023 și se așteaptă să aterizeze pe 19 ianuarie 2024.
Citește și Impactul Inteligenţei Artificiale asupra companiilor globale a crescut considerabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News