O gaură neagră de 30 de miliarde de ori cât masa Soarelui a fost descoperită de astronomii britanici

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Actualitate
Sursa: pixabay.com
Sursa: pixabay.com

Gaura neagră uriaşă este una dintre cele mai mari descoperite vreodată!

O gaură neagră ultra-masivă, cu o masă de 33 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui, a fost descoperită de o echipă de astronomi britanici, relatează miercuri DPA/PA Media.

Gaura neagră uriaşă este una dintre cele mai mari descoperite vreodată, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Durham.

Echipa de cercetători a descris rezultatele, publicate în jurnalul ştiinţific Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, drept 'extrem de interesante'. 'Această gaură neagră, de aproximativ 30 de miliarde cât masa Soarelui nostru, este una dintre cele mai mari detectate vreodată şi se află la limita superioară a estimărilor privind dimensiunea la care credem, teoretic, că pot ajunge găurile negre, aşa că este o descoperire extrem de interesantă', a declarat autorul principal al studiului, dr. James Nightingale, de la Departamentul de Fizică al Universităţii Durham.

Găurile negre ultra-masive sunt cele mai mari obiecte din Univers, cu o masă între 10 şi 40 de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Astronomii estimează că acestea se găsesc în centrul tuturor galaxiilor mari, precum Calea Lactee. Găurile negre ultra-masive sunt rare şi greu de observat, iar originile lor sunt neclare. Unii cred că s-au format din fuziunea extremă a galaxiilor masive, cu miliarde de ani în urmă, când Universul era încă tânăr.

Cercetătorii au folosit un fenomen cunoscut sub numele de lentilă gravitaţională, ajutându-se de prezenţa unei galaxii din apropiere, pe care au transformat-o într-o lupă uriaşă.

Acest lucru a dezvăluit prezenţa găurii negre ultra-masive, o regiune în care forţa gravitaţională este atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate scăpa.

Oamenii de ştiinţă au folosit simulări realizate cu un super-computer de la Universitatea Durham şi imagini capturate de telescopul spaţial Hubble pentru a confirma dimensiunea găurii negre super-masive. Conform cercetătorilor, aceasta este prima gaură neagră descoperită cu ajutorul lentilei gravitaţionale.

'Cele mai multe dintre cele mai mari găuri negre pe care le cunoaştem sunt într-o stare activă, în care materia atrasă din apropierea găurii negre se încălzeşte şi eliberează energie sub formă de lumină, raze X şi alte radiaţii', a spus Nightingale.

'Însă lentilele gravitaţionale fac posibilă studierea găurilor negre inactive, ceva care nu este posibil în prezent în ceea ce priveşte galaxiile îndepărtate.

Această abordare ne-ar putea permite să detectăm mult mai multe găuri negre aflate dincolo de universul nostru local şi să aflăm modul în care aceste obiecte exotice au evoluat în timpul cosmic', a adăugat cercetătorul. Oamenii de ştiinţă au declarat că lucrarea lor deschide calea către 'posibilitatea tentantă' ca astronomii să poată descoperi mai multe găuri negre ultra-masive decât se credea anterior.

Sursa: AGERPRES (AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu)

Vezi şi: O sursă neaşteptată de apă a fost descoperită pe Lună

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel