O cometă verde a fost văzută și fotografiată azi, în zona unei mlaștini din nordul Germaniei!
Cometa verde cunoscută sub numele de C/2022 E3 (ZTF) se apropie din ce în ce mai mult de Pământ şi a fost fotografiată miercuri din zona unei mlaştini de lângă Drebber, în nordul Germaniei, transmite agenţia DPA.
Cometa, care trece pe lângă Pământ doar o dată la 50.000 de ani, se va afla în punctul cel mai apropiat de planeta noastră la 1 februarie.
Atunci, va fi la 42 de milioane de kilometri depărtare de Terra - o treime din distanţa dintre Pământul şi Soare. Perioada optimă în care cometa poate fi observată va fi probabil la sfârşitul lunii ianuarie, când lumina Lunii va fi mai puţin intensă, în cazul în care condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.
Cu puţin noroc, cometa ar putea fi vizibilă cu ochiul liber şi, cu siguranţă, va putea fi observată cu un binoclu sau un telescop. Fotografia surprinsă miercuri a fost realizată cu un teleobiectiv cu deschidere mare şi expunere lungă, cu camera îndreptată spre nord.
Cometa are o coamă - o regiune vizibilă în jurul ei alcătuită din particule - ce măsoară în jur de 50.000 de kilometri şi străluceşte în nuanţă verde.
Vezi şi: Astronomii au descoperit urme a peste 1.000 de posibili asteroizi
Potrivit Centrului Aerospaţial German (DLR), culoarea verde este dată de un gaz rezultat din interacţiunea cu căldura de la razele solare. Micul corp pietros şi îngheţat, cu un diametru estimat la circa 1 kilometru, a fost descoperit în martie 2022 în cadrul programului public-privat Zwicky Transient Facility (ZTF) de observare a cerului în timpul nopţii, care foloseşte telescopul Samuel-Oschin de la Observatorul Palomar din California.
Potrivit informaţiilor de până acum, cometele provin din două rezervoare: Centura Kuiper, situată dincolo de orbita lui Neptun, sau Norul Oort, o vastă zonă teoretică care se întinde până la o distanţă de un an-lumină faţă de Soare, la limita câmpului gravitaţional al acestuia.
Să ne amintim și că în acest an, vom fi martorii unor fenomene astrologice spectaculoase. Menționăm apariția senzațională a planetei Venus, dar și o Eclipsă de Lună din mai.
Planeta Venus se va vedea foarte bine în acest an, în luna mai va avea loc o eclipsă de Lună care va fi greu de observat, în schimb vor putea fi bine văzute stelele căzătoare din lunile aprilie, august şi decembrie.
În luna iulie o să avem seara trei planete una lângă alta: Venus, Mercur şi Marte. Se vor vedea după apusul Soarelui, la maxim o oră. Va fi interesant atunci să vedem trei planete seara, la apus.
Ai în vedere și: Cum îți influențează viața asteroizii din astrograma ta. Juno, Ceres, Pallas, dar și Chiron
Pe 5 mai se va produce o eclipsă de Lună, însă aceasta va fi greu de văzut, deoarece va începe când Luna se află foarte aproape de orizont. Pe 14 octombrie se va produce o eclipsă de Soare vizibilă din America. În acest an se vor vedea bine Lyridele, Perseidele şi Geminidele.
La sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui februarie va putea fi văzută şi cometa ZTF. Încă nu se ştie sigur dacă aceasta va putea fi urmărită cu ochiul liber, dar se va vedea foarte uşor prin binoclu.
Sursa: AGERPRES (AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News