Noua versiune cinematografică a musicalului clasic "West Side Story", regizată de Steven Spielberg şi produsă de Disney şi 20th Century, a fost interzisă în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Oman şi Kuweit, informează site-ul revistei americane Variety.
În unele dintre aceste state arabe, precum Arabia Saudită şi Kuweit, pelicula nu a primit certificatul de lansare. În altele, precum Qatar şi Oman, grupul Disney a refuzat să accepte eliminarea unor scene, aşa cum au solicitat comisiile cenzorilor locali.
Situaţia nu reprezintă o surpriză, întrucât ţările din Orientul Mijlociu au reglementări stricte de cenzură privind sexualitatea, limbajul trivial şi alte elemente care nu respectă tradiţiile culturale naţionale. Noua versiune a musicalului "West Side Story" nu este una profanatoare, însă cenzorii din aceste ţări arabe nu au autorizat scenele în care apare Anybodys, un personaj transgen interpretat de actorul non-binar Iris Menas.
Filmele cu trimiteri la comunitatea LGBTQ sunt cu regularitate interzise de cenzorii din Orientul Mijlociu, precum şi de cei din China.
Recent, filmul "Eternals", realizat de Disney pe baza unor benzi desenate, nu a mai putut fi lansat în aceeaşi regiune a lumii din cauza faptului că distribuţia sa a inclus primul cuplu de personaje gay din istoria grupului Marvel. În acea peliculă, personajul nemuritor Phastos, interpretat de Brian Tyree Henry, apare într-o scenă în care se sărută cu soţul lui, muritorul Ben, jucat de Haaz Sleiman.
Noua versiune cinematografică a musicalului "West Side Story", care beneficiază de un scenariu scris de celebrul Tony Kushner, va fi lansată la nivel internaţional vineri, 10 decembrie. Această peliculă va avea premiera la 60 de ani după cea a filmului original din 1961 (adaptat la rândul său după show-ul omonim care a fost lansat pe Broadway în 1957).
Personajele principale din filmul regizat de Steven Spielberg sunt interpretate de Rachel Zegler şi Ansel Elgort. Povestea lor de iubire stârneşte rivalitate între două bande rivale, Jets şi Sharks. Din distribuţia noului musical mai fac parte actorii Ariana DeBose, David Alvarez, Mike Faist, precum şi Rita Moreno, care a câştigat un premiu Oscar interpretând personajul Anita în adaptarea cinematografică din 1961, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News