Poate că te-ai întâlnit până acum cu niște mituri despre astrologie. Sau poate nu. Iată care sunt cele mai cunoscute dintre ele și cum pot fi demontate.
Astrologia reprezintă o pseudo-știință care a stârnit o mulțime de controverse. Pe lângă fapte și dovezi cât se poate de reale, există și mituri la care merită să renunți. Iată care sunt cele mai importante!
1. Astrologia este un soi de religie, care te ajută să te conectezi cu Dumnezeu
Un mit extrem de popular este acela că astrologia poate funcționa ca o religie. Sau, mai rău, că este un soi de vrăjitorie. Ei bine, astrologia nu este decât un mijloc de conectare cu interiorul tău. Cu părțile pe care nu le-ai mai explorat până acum. Acest domeniu te ajută să îți recunoști potențialul și să "folosești" cu succes orice planetă, vibrație sau energie din jurul tău.
Așadar, astrologia nu se leagă de conceptul de zei, care sunt predominanți în religiile lumii. Nu reprezintă nici forme de ghicire.
2. Unele planete sunt doar malefice și nu aduc nimic bun
Deși avem planete care au reputații mai puțin plăcute în astrologie, precum Saturn sau Pluto, lucrurile nu trebuie privite în acest mod. La fel cum toți avem o parte bună și una rea, la fel și planetele - au o parte benefică și una "malefică". De pildă, Saturn este profesorul dur, planeta limitelor și a responsabilității. Iar Pluto, planeta morții și a transformării. Dar asta nu înseamnă că îți fac rău când se află în tranzit în semnul tău sau în vreo planetă din harta natală.
Dar da, totul depinde de amplasarea planetelor în diferite case. Doar un astrolog te poate ajuta să interpretezi corect aceste planete. Este cel care te poate ghida în găsirea celor mai bune soluții, dar și în explicarea unor fapte și tranzite pe care nu le poți descoperi atât de ușor de unul singur.
3. Astrologul este același lucru cu mediumul
Ei bine, fals. Îți amintim că mediumul este considerat un individ care poate să treacă într-o stare de transă sau de hipnoză. Despre aceste persoane, se crede că pot comunica uneori cu spiritele și că pot fi adevărați intermediari între lumea noastră și lumea de dincolo. Astrologia nu se folosește de astfel de practici.
Astrologia se bazează pe calcule clare, științifice ale constelațiilor, dar și ale mișcărilor planetare. Astrologii sunt capabili să studieze aceste planete, dar și să fie fini observatori ai tiparelor care apar de-a lungul unor sute de ani!
4. Astrolgia poate să prezică moartea
Astrologia îți poate oferi un ghid despre evenimentele prezente sau viitoare, pentru un plus de claritate. Poate să îți semnaleze anumite lucruri, dar nu vorbește despre moartea propriu-zisă a oamenilor.
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, ne-a spus: „Țin minte și acum prima dată când am fost întrebată de o persoană, în cadrul unei consultației astrologice, când va muri. Nu știu cum ajunsese discuția în acel punct. Dar dorea să primească neapărat un răspuns pentru a se pregăti din timp. Vă spun și vouă ce i-am explicat respectivei persoane.
Astrologia tradițională are o parte care se ocupă și cu acest detaliu. Însă, una era moartea cu 1000 ani Î. Hr., alta este acum. Asta pe de o parte. Pe urmă, trebuie să știți că, în astrologie, moartea nu se vede ca un aspect negativ sau așa important. Ci mai degrabă ca o ușurare, transformare. Da, se întâmplă ca oamenii să moară când au cele mai pozitive tranzite.
Există metode arhetipale de a interpreta harta natală, putem vorbi nu doar despre o moarte fizică, ci și despre o pierdere sau despre o schimbare mare la nivel spiritual, o moarte metaforică sau un proces filosofic de abordare a vieții. Totodată, ar putea fi vorba despre încheierea unui capitol sau a unei relații, lăsarea trecutului în urmă și așa mai departe. Astrologia modernă vede lucrurile într-o continuă evoluție.
Nu în ultimul rând, Daniela Simulescu are un mesaj important pentru fiecare dintre noi: „Nu cred că este important când murim, ci mai degrabă cum trăim aici și acum sau cum ne putem îmbunătăți viața. Că altfel, te pregătești pentru momentul final, dar uiți să trăiești”.
5. Astrologia are legătură cu domeniul paranormalului
Sunt oameni care cred că astrologia este legată de paranormal, de magie neagră sau de vrăjitorie. În niciun caz. Astrologia nu are legătură cu astfel de termeni, ci discută despre planete, zodii și tranzite astrologice.
Activitățile paranormale sunt legate de spirite, care nu au nimic de-a face cu astrologia. Cei care nu cred în astre, spun că astrologia este un mister. Adevărul este că se bazează doar pe modul în care arată cerul în ziua în care te-ai născut. Astrologii se folosesc de hărțile natale, care oferă informații precise despre tine. Graficul de naștere oferă o amprentă a modului în care erau stelele și planetele la acel moment.
Deși nu este un domeniu pe care l-ai învățat la școală, cu siguranță nu este paranormal și nici mistic.
6. Astrologia este doar un hobby
De asemenea, multor oameni le face plăcere să citească horoscopul și îl văd ca pe un hobby distractiv. Deși nu este nimic în neregulă cu acest lucru, în realitate, astrologia este mult mai mult decât 12 zodii. Poți să afli foarte multe detalii interesante despre tine, fiindcă ești unic.
Da, Soarele oferă zodia, adică ego-ul nostru. Personalitatea. Scheletul. Stă aproximativ 30 de zile într-un semn și dă zodia unei persoane. În funcție de poziția Soarelui, noi afirmăm că suntem Berbeci, Fecioare, Raci etc.
Poziţia Lunii în momentul naşterii noastre aduce informaţii dintr-o zonă mai adâncă decât toate celelalte, fiind strâns legată de primele noastre emoţii şi forme de ataşament cu părinţii sau familia apropiată.
Planetele se mișcă mereu, iar ele ne dau un impact asupra minții, corpului și sufletului. De altfel, când citim un horoscop, el se bazează pe aceste mișcări ale planetelor, la o anumită oră și la o anumită dată.
În astrologie, totul se bazează pe zodii, planete și constelații. Calculele precise sunt cele care îi fac pe astrologi să facă predicții pentru un anumit semn din zodiac.
Ce mai trebuie să reținem: una este horoscopul generalist(în funcție de zodie) și alta este astrograma personală.
Îți recomandăm și: 2023: un an "cu de toate" din punct de vedere astrologic. La ce să fim cu ochii-n patru?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News