Pe 4 decembrie, în jurul orei 9:43(ora României), are loc ultima eclipsă a anului 2021.
O Eclipsă de Soare/Lună Nouă în Săgetător. De menționat că, din punctul de vedere al statisticii astrologice, perioada dintre două eclipse este încărcată cu evenimente aparent simple, dar în realitate destul de importante. Deci ai putea să îți face o recapitulare a vieții tale, începând de la cea mai recentă Eclipsă, cea de Lună, de pe 19 noiembrie.
Și ascum să discutăm despre aceasta de pe 4 decembrie. Eclipsa/Luna Nouă va fi conjunctă cu Mercur. Deci imaginează-ți trei corpuri cerești (Soare-energia conștientă, Luna-emoțiile, Mercur-planul mental) toate în semnul încrederii, speranței, moralității, filosofiei, expansiunii. Evenimentul acesta poate fi începutul unui nou capitol în viața noastră. Indiferent de ce se întâmplă acum în lume. Și totul va porni de la regăsirea credinței. Și când spun asta nu mă refer la apartenența unei religii, ci la credința interioară. Fără ea nu putem face nimic. Când o avem, ajungem pe cele mai înalte culmi.
Eclipsa/ Lună Nouă în Săgetător va fi în sextil cu Saturn. Ceea ce înseamnă că avem nevoie de optimism, însă unul cumpătat sau bazat și pe date concrete. Încrederea nu este acel sentiment că putem pur și simplu, ci este acea senzație care ne rămâne după ce am ieșit dintr-o situație complicată. În basme, eroul pornește la drum cu mult aplomb. Dar pe drum, întâlnește tot felul de provocări menite să îl facă să învețe cu adevărat ce este încrederea. Da, câteodată, o clipă de inconștiență luată drept încredere, ne poate schimba viața. Însă ultima eclipsă a lui 2021 vrea să ne arate că putem reuși multe dacă rămânem ancorați în realitate. Și nu doar sextilul cu Saturn ne cere ascest lucru, dar și ascendentul în Capricorn.
Energia Săgetătorului mai are câteva subiecte preferate: educația și călătoriile. În jurul datei de 4 decembrie, ne putem pune intenții referitoare la progresul nostru intelectual sau la efectuarea unor călătorii, nu doar în scopuri de distracție.
Putem folosi acest eveniment astral pentru a ne conștientiza mai bine principiile și valorile. Cele care ne țin departe de unele compromisuri. Fiecare dintre noi și le setează în funcție de tiparele transgeneraționale, de educație sau experiențe.
Cei care vor resimți mai serios ultima eclipsă a anului sunt cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Nativii cu marcaj de Foc (Berbec, Leu, Săgetător) pot iniția proiecte îndrăznețe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News