Iată mesajele astrelor pentru aceste patru zodii!
În acest moment, beneficiem de un trio pe cer! Vorbim despre Venus, Marte și Lilith, toate în semnul Leului. Asta înseamnă că nu o să avem o perioadă liniștită pe plan personal. Totodată, nativii cu marcaj fix în astrogramă, deci Taur, Leu, Scorpion și Vărsător pot avea parte de clipe tensionate. Chiar dacă spun un lucru, de fapt au nevoie de cu totul altceva.
Ar fi recomandat ca acești nativi să nu se grăbească deloc cu deciziile, fiindcă tind să acționeze într-un mod impulsiv. De asemenea, cum Venus se va apropia și de conjuncția cu Lilith și de careul cu Uranus, aspect care o să se repete și în perioada retrogradării, mulți dintre nativi pot fi luați surprindere.
Deși inițial pot să dramatizeze situațiile și se vor victimiza, cu timpul, își vor da seama că nu este vorba despre alții, ci chiar despre ei.
Taur/Ascendent în Taur
Venus, guvernatoarea ta, va face destul de multe aspecte. Ceea ce înseamnă că nu ești destul de stabil în această săptămână. Exact acolo unde este cea mai mare nevoie, tu nu te simți deloc bine în pielea ta. Din aceste cauze, situația se agită.
Se agită atât relația cu familia, cât și cea cu șefii sau cu colegii. Așa că nu știi pe unde să o apuci, te simți ca în bătaia vântului. Probabil astrele vor să îți demonstreze că nu poate să iasă totul așa cum îți dorești. Poți să îți demonstrezi ție însuți că poți supraviețui și cu această instabilitate.
Odată cu conjuncția dintre Soare și Mercur din Casa a 3-a, poate ar fi cazul să îți comunici mai mult emoțiile. Atât față de tine, cât și față de ceilalți.
În schimb, este o perioadă bună pentru cei care fac negocieri sau investiții.
Leu/Ascendent în Leu
Tu îi ai pe Venus, Marte și Lilith în semnul tău. Totodată, Jupiter se află în Casa a 10-a. Putem spune că se întâmplă lucruri bune, dar tu nu le vezi. Ai impresia că ești o victimă permanentă. Apar schimbări, conexiuni, dar tu tinzi să le ignori.
Toate acestea se întâmplă pentru că Mercur din Casa a 12-a, care se întâlnește cu Soarele, te fac să trăiești în trecut, să te superi. Astrologul îți recomandă să deschizi bine ochii, pentru că ai foarte multe daruri din partea astrelor.
Ai face bine să te privești atent, să te uiți cu drag la tine, dar nu din narcisism și conștientizează unde te afli astăzi. Nu te lăsa pradă trecutului și nu te gândi nici la ce ai făcut acum o lună. Învață să te bucuri mai mult de prezent.
De asemenea, este o săptămână bună pentru nativii care își doresc să facă unele cuceriri! Însă, stai departe de excesul de zel.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
La tine, este o perioadă în care ai vrea să se întâmple mai multe lucruri pe plan personal, dar ele se întâmplă, mai degrabă, pe plan profesional. De ce spunem asta? Pentru că, din punctul de vedere al carierei, ai niște aspecte uimitoare, pe toată perioada verii.
Reușești să ieși la suprafață, faci conexiuni, ești vizibil. De asemenea, există și șanse de promovare pentru tine. Prinzi un curaj nebun și nu te ferești de negocieri. Trebuie doar să te pregătești cât mai bine, pentru că ce vei cere, asta vei primi!
Ai puțină grijă pe plan amoros, mai ales dacă te scalzi în niște ape tulburi din punct de vedere relațional. Pentru că nu vei mai avea prea mult chef să investești în aceste legături, mai ales că Venus se va apropia de retrogradare.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Parteneriatele de orice fel, fie afectiv, fie profesional, vor avea de suferit în aceste zile. Nu se întâmplă musai ceva negativ, dar pot trece prin schimbări, prin tot felul de transformări.
Venus, care va retrograda în Casa a 7-a, se va întâlni cu Uranus și cu Lilith, așa că trebuie să ai mai multă grijă la relațiile în care intri sau de cine te îndrăgostești. Iar aceste lucruri sunt valabile atât celor singuri, cât și celor aflați într-o relație. Fiindcă pot să apară multe ispite în această vară.
Retrogradarea lui Venus în Casa a 7-a este mult mai prielnică pentru parteneriatele de ordin profesional, fiindcă negocierile și creativitatea ta sunt crescute în această perioadă.
Soarele în Casa a 6-a, alături de Mercur, impun mai multă seriozitate la locul de muncă. Relațiile cu colegii trebuie să fie mult mai distante.
Pot apărea și niște analize pe care trebuie să le efectuezi, care, deși nu îți vor conveni, nu vei avea de ales.
Citește și: O zodie de aer poate avea multe bucurii luna care vine, conform astrologilor internaționali
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News