Retrogradarea lui Mercur ne poate pune față în față cu trecutul. Ne întâlnim cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult și vedem dacă ne mai putem da o șansă alături de ei sau vedem unde anume am greșit și încercăm să corectăm. Există și multe pericole, desigur. Detalii mai jos.
Mercur retrograd începe pe 10 septembrie și are efecte până pe 29 octombrie 2022, găsești detalii și previziuni pentru toate zodiile aici! Această retrogradare vine și reactualizează anumite situații, de aceea e posibil să aducă și parteneri din trecut. S-ar putea să dai nas în nas cu aceștia la metrou, la colț de stradă, la magazin, unde nu te-ai fi așteptat. Asta te poate face predispus către infidelitate sau către decizii radicale în relații. Ar fi mai bine să aștepți.
Matei Crișan și Daniela Simulescu au avut o discuție pe larg despre subiectul infidelităților, întrebându-se atunci de ce lasă oamenii ușile deschise, de ce lasă porțile deschise către foști parteneri, Matei Crișan, astrolog, terapeut prin regresie, dar și hipnoterapeut a spus că persoanele mărturisesc că sperau că se repară totul, că sperau că de data aceea va merge.
Oamenii sunt înclinați să revină către o anumită formă de securitate emoțională pe care nu o au în relația actuală. Le lipsește ceva, fie partea sexuală a relației, fie o anumită formă de atașament. Oamenii au mereu această tendință de a se gândi la ce a fost. Pe tot parcursul anului 2022 cei care sunt în relații de lungă durată au „potențial de reorganizare masivă”, spune Matei Crișan. Și într-adevăr relațiile pot fi mereu organizate mai bine, pot fi îmbunătățite. Până la urmă, acesta este și scopul lui Mercur retrograd, să te facă să corectezi anumite lucruri.
Psihologul Matei Crișan consideră că a călca strâmb înseamnă de cele mai multe ori că relația ta de acasă s-a terminat deja. „Dacă ai ajuns să fii infidel, relația de acasă s-a terminat de ceva timp”, spune el.
Atunci când înșeli se schimbă ceva în tine și e o iluzie să crezi că poți trece atât de ușor peste asta. Unii oameni care au fost infideli și nu vorbesc despre ce s-a întâmplat ajung chiar să se îmbolnăvească, indiferent dacă se află sau nu. „Am văzut rar cupluri care să depășească în mod real o infidelitate, atât de rar, încât le-aș trece la capitolul excepții”, ne spune psihologul. În ceea ce privește motivele pentru care înșală bărbații sau femeile, acestea sunt mult prea vaste și au de cele mai multe ori legătură cu experiența de acasă, cu relația cu mama, cu tatăl.
Așadar, multă atenție la ce faceți cu relațiile în următoarea perioadă. Fiți conștienți, fiți asumați!
Anumite evenimente din trecut ne pot „bântui” ani de-a rândul, iar dezamăgirile sau traumele ne pot închide pentru foarte mult timp, dacă nu pentru totdeauna drumul către noi posibilităţi sau relaţii, de frică să nu repetăm experienţele trecute. Şi chiar şi când totul pare să se fi terminat, anumite amintiri continuă să revină cu emoţiile dureroase de atunci. Ce putem face pentru a ne putea vindeca aceste răni vechi? Şi care este diferenţa între a revizui şi a retrăi trecutul? Cunoscutul terapeut şi autor britanic, Marisa Peer, vine cu o explicaţie simplă şi eficientă.
De câte ori ne macină ceva din trecut şi încercăm să discutăm problema cu cineva, poate ni s-a spus pur şi simplu „să trecem peste” sau „timpul le vindecă pe toate”, dar nu în orice situaţie este la fel de simplu.
Mai multe detalii despre cum să lași în urmă trecutul găsești aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News