Mercur intră în Fecioară. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie din 26 iulie?

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Freepik
EXCLUSIV
Sursă foto: Freepik

Mercur își va începe tranzitul în semnul organizării pe 26 iulie. 

Pe 26 iulie, Mercur își începe tranzitul în semnul Fecioarei. În 2024, acest tranzit nu va fi unul obișnuit. Pentru că Mercur va și retrograda începând cu 5 august. 

Cine este Mercur? Planeta care se ocupă de comunicare, mișcare și schimbare. Astrul ce ne arată cum funcționează mintea noastră. Ne ajută să luăm deciziile zilnice. Modul în care comunicăm, verbal și non-verbal.  

Cine este arhetipul Fecioarei? Cel al matematicii, raționalului, disciplinei, organizării, eficientizării, optimizării, perfecțiunii, purificării. 

Ca orice tranzit, și acesta poate fi privit atât ca pe o resursă, dar și ca pe o vulnerabilitate. Pe de o parte, vom fi mai dornici să ne simplificăm viața, dar pe de altă parte vom exagera cu detaliile și cu tendința de a fi (auto)critici. Perfecțiunea există doar în mintea noastră. 

Retrogradarea lui Mercur în Fecioară din perioada 5-15 august ne va aduce multe amânări, răzgândiri și probleme de rezolvat. Sfatul astrelor este să să încercăm să ajungem la esența lucrurilor. Să nu ne complicăm în mod voit viața. Să nu ne punem singuri bețe în roate. Să alegem simplitatea. Să ne ocupăm doar de ceea ce putem controla. Să nu ne transformăm mintea în propriul inamic. 

Cele mai afectate zodii de acest tranzit vor fi: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. 

Berbec/Ascendent în Berbec

Mercur va tranzita casa a șasea. Apar noi probleme la locul de muncă. Tu va trebui să fii mult mai atent la stilul de viață, la rutină și la cum vei gestiona stresul. Modul în care comunici cu colegii va influența îți va influența starea.

Taur/Ascendent în Taur

Mercur va tranzita casa a cincea. Te vei bucura de discuții mai serioase cu copiii sau cu persoana iubită. Vei vorbi mai mult despre propriile pasiuni și vei reuși să pui accentul pe ceea ce contează cu adevărat.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Mercur va tranzita casa a patra. Te pregătești de discuții serioase cu familia, dar și de tot felul de schimbări în locuință. Și ținând cont de faptul că Mercur va și retrograda, multe dintre acestea vor fi amânate sau anulate.

Rac/Ascendent în Rac

Mercur va tranzita casa a treia. Și îți va oferi talent oratoric, dorința de a comunica mai des cu oamenii apropiați, dar și o curiozitate nemaipomenită. În plus, călătoriile se vor înmulți. Încearcă să fii mai flexibil. 

Leu/Ascendent în Leu

Mercur va tranzita casa a doua. Pregătește-te de foarte multe tranzacții, negocieri și de o nouă strategie financiară. Un lucru este cert: vei învăța cum să te vinzi mai bine, să îți comunici talentele și să găsești cele mai bune oferte de preț. Asta după ce vei face câteva greșeli. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Acest tranzit, fie el direct sau în mers retrograd, vine și cu bune și cu rele. În primul rând, mintea îți va fi mult mai activă. Ai tot felul de idei. Problema va fi atunci când vei dori să le pui în practică. Pentru că vei avea impresia că totul se blochează. Vei avea nevoie de răbdare.

Previziuni astrale pentru prima jumătate a lunii AUGUST 2024. Ce le aduce Mercur retrograd zodiilor?

Balanță/Ascendent în Balanță

Cu Mercur în casa a douăsprezecea, direct sau retrograd, trebuie să ai grijă la ce oameni ai în preajma ta. Unii s-ar putea să nu fie atât de bine intenționați. De asemenea, ar fi bine să nu te lași influențat de specialiști falși. Mai ales în domeniul medical.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Mercur tranzitează casa a unsprezecea și te va face mai sociabil. Te vei (re)vedea cu mulți prieteni, vei participa la numeroase evenimente și îți vei face multe planuri. Vei renunța la unele planuri pentru viitorul apropiat.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Cu Mercur în casa a zecea, discuțiile cu șefii se vor înteți. Astrele îți recomandă să nu iei decizii marcante pe plan profesional, mai ales după 5 august, când Mercur va și retrograda. Vor apărea noi responsabilități pe plan profesional.

Horoscop AUGUST 2024: Mercur retrograd și Lună Nouă în Leu

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Mercur va tranzita casa a noua. Și te va pune în situații în care îți vei da seama care sunt cu adevărat principiile. Mercur va retrograda din 5 august și va aduce multiple încurcături legate de planificarea și efectuarea călătoriilor, dar și referitoare la examene și teste.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Mecur va tranzita casa a opta. Va trebui să fii mai atent la modul în care îți gestionezi resursele. Banii, timpul, energia. Este posibil să te lași influențat de unele bârfe. Ar fi bine să stai departe de tot ce înseamnă indiscreție.

Pești/Ascendent în Pești

Mercur va tranzita și retrograda în casa a șaptea. Din 26 iulie, vor apărea unele discuții stânjenitoare cu partenerul, dar necesare. Cei singuri trebuie să aibă răbdare. Dacă vor cunoaște pe cineva, până pe 29 august, ar trebui să evite deciziile importante. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience

Asociatia Astrologilor


pixel