Planeta acțiunii intră în semnul emoțiilor, unde va sta până pe 4 noiembrie.
În doar câteva zile, Marte, planeta acțiunii, va poposi în semnul emoțiilor, cel al Racului. Acest tranzit va dura până pe 4 noiembrie.
Lui Marte îi ia aproximativ doi ani să facă rotația în jurul Soarelui. Din două în două luni, își schimbă semnul. Însă, tranzitul lui Marte în Rac de anul acesta va avea repercusiuni pe termen lung. De ce spunem asta? Pentru că această planetă va și retrograda în Rac între 6 ianuarie 2025 și 24 februarie 2025.
Marte este planeta care reprezintă războiul, lupta, forța, acțiunea, agresivitatea, energia și competiția. Dar arhetipul Racului? Este cel dintre Gemeni și Leu, deci momentul în care sămânța a prins rădăcină, iar acum începe să crească. Are nevoie de stabilitate, de armonie, de liniște, de resurse. Și este un semn de apă, în care Marte nu se simte prea confortabil.
Când ne gândim la Marte, putem avea în minte un soldat. În astrograma unei femei, Marte reprezintă energia masculina din ea și ceea ce o atrage cel mai mult la un bărbat din punct de vedere fizic, iar în harta unui bărbat, Marte arată masculinitatea.
Tranzitul lui Marte în Rac aduce un patriotism aparte. Dar și naționalism, șovinism. Lui Marte în Rac îi sare țandăra din orice. Este nesigur, emotiv.
De asemenea, acest tranzit aduce o perioadă de două luni în care o să fierbem mult. O să fim precum o oală sub presiune. Pentru că Marte își dorește luptă, acțiune, furie, agresivitate. Dar energia Racului ce vrea? Liniște, pace, relaxare. Marte nu se poate manifesta cum dorește în Rac, ci strânge frustrări și se enervează. La cel mai mic factor declanșator, va izbucni. Face scandal.
Pe unii nativi, tranzitul lui Marte în Rac îi poate face să scoată din ei ce au strâns timp de multă vreme. Dar alții își pierd controlul într-o clipită. De regulă, nativii care au în hartă acest aspect pot deveni violente, neliniștite.
Cu Marte în Rac, luptăm pentru familie, vrem să fie bine, să fie liniște. Dar pentru că îl forțam atât de mult pe Marte să fie liniștit, acest tranzit aduce și o vulnerabilitate: Marte în Rac așteaptă momentul să scoată la iveală toate frustrările pe care le-a adunat în interiorul său. Așa că o să observăm în jurul nostru tot mai multe conflicte începute dintr-un pretext, nu din cauze adevărate.
Marte în Rac, din păcate, o să fie activat și de Nodurile Lunare, de unde prinde foarte multă putere. Așa că în următoarele două luni, trebuie să ne dăm seama ce nemulțumiri avem, frustrări sau furie acumulată și să încercăm să nu le arătăm în momentele nepotrivite.
Cei mai marcați de acest tranzit sunt cei cu marcaj cardinal în astrogramele natale: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Marte îi poate lua prin surprindere pe acești nativi.
Într-o notă pozitivă, avem două luni la dispoziție pentru a schimba casa, pentru a redecora, pentru a investi resurse în gospodărie, dar și în relația cu familia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News