Lună Plină pe 23 mai. Avertismente pentru patru zodii

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
freepik.com
EXCLUSIV
freepik.com

Previziuni Luna Plină. Pe 23 mai vom avea un eveniment care îi va obliga pe mulți să ia decizii.

Cea mai importantă fază a lunii este Luna Plină. Fiind vorba de o opoziție între luminători, Soarele și Luna, avem parte de o luptă între energia conștientă și cea inconștientă. Adică un moment în care trebuie să câștige o parte, în care se ia o decizie, în care se renunță la ceva. Putem spune că Luna Plină aduce un apogeu, o finalizare, o încununare. Soarele în Gemeni vrea ca lucrurile să fie făcute într-un mod simplu, iar Luna în Săgetător cere valoare, totul făcut într-un mod deosebit. 

Luna Plină de pe 23 mai îi va afecta în primul rând pe nativii care au marcaj mutabil în astrogramele natale: Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești. 

Ritualuri și afirmații de Lună Plină. Folosește energia Lunii Pline în folosul tău

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Vei întâlni oameni care vor crede că doar ei au dreptate. Și vorbele lor vor fi precum factori declanșatori pentru tine. Oamenii respectivi vor fi și dintre cei apropiați, poate chiar partenerul. Cu greu te vei înțelege cu ei. Nu vei dori să renunți la varianta proprie și de aici vor apărea dispute și contradicții. Te vei trezi că ești nevoit să oferi multe explicații. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Luna Plină activează casa a patra. Deși pare că vrei ca totul să fie simplu, vei căuta cu orice preț provocările. Mai ales în relația cu familia sau în ceea ce privește chestiunile gospodărești. Îți va fi destul de greu să păstrezi liniștea sau armonia. În plus, s-ar putea să folosești unele probleme de la serviciu ca pretexte pentru a evita discuțiile și problemele din familie. 

Mituri și legende despre Luna plină. Care sunt cele mai cunoscute?

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Luna Plină are loc în semnul tău. Jupiter, guvernatorul tău, se apropie de o schimbare de semn, pe 26 mai. Vei avea câteva zile pline de contradicții. În sinea ta îți dorești unele lucruri, dar când este vorba să treci la fapte, s-ar putea să dai dovadă de cu totul și cu totul altceva. Prima ta tendință va fi aceea de a da bir cu fugiții, dar dacă vei avea răbdare, lucrurile se vor rezolva de la sine. Îi vei contamina pe cei dragi cu stările tale. 

Pești/Ascendent în Pești

Luna Plină se petrece în casa a zecea. Trebuie să iei o decizie pe plan profesional. Și chiar dacă știi sigur că este cea mai bună pentru viitorul apropiat, vei mai trage de timp. Vrei să te convingi că nu greșești. Dar, cu cât amâni, cu atât îți vei face mai mult rău. Astrele îți recomandă să nu ții cont de emoții când este vorba de zona profesională. Nu te lăsa influențat de nimeni, nici măcar de familie!

Aceste zodii primesc sfaturi importante pentru luna mai. „Pregătește-te, va veni soarele și pe strada ta!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel