Lună Plină în Vărsător pe 19 august. Previziuni astrale pentru fiecare zodie și ascendent

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Pe 19 august, vom avea o Lună Plină în semnul Vărsătorului. Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, aduce previziunile complete!

Din punctul de vedere al teoriei astrologice, această Lună Plină vine cu câteva aspecte neplăcute.

Mercur retrograd este în conjuncție cu Soarele din Leu. Atât Luna, cât și Soarele, sunt în careu cu Uranus. Lui Uranus îi place foarte mult în Vărsător. Este guvernatorul modern al acestuia. Acum, va părea că Vărsătorul luptă puțin împotriva acestuia. El vrea să facă lucrurile într-un fel, dar Uranus îi spune că nu le face bine.

Această Lună Plină îi afectează pe cei cu marcaj fix: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.

Luna va face un trigon cu Jupiter, ceea ce este un aspect bun. Dar nu ne îndulcește atât de mult situația. La nivel mondial, a doua parte a lunii august, aduce evenimente, vești și declarații memorabile. Rețele sociale se vor încinge. Cu Mercur retrograd, se mai și strică ceva pe ici, pe colo. 

Berbec/Ascendent în Berbec

Luna Plină se petrece în casa a unsprezecea. Te va face să îți dai seama că trebuie să rupi ceva din viața ta. Va trebui să finalizezi o situație. Poate fi legată de unii prieteni sau de anumite planuri de viitor pe care le-ai avut. Cert este că are legătură cu trecutul. Este momentul în care să îți dai seama cât de mult contezi tu vs. cât de mult contează ceilalți.

Taur/Ascendent în Taur

La tine, Luna Plină se petrece în casa a zecea. Pe plan profesional, va anunța schimbări. Acestea se vor întinde pe mult timp. Este necesar să îți dai seama unde nu mai independență, adică unde depinzi foarte mult de cineva de la locul de muncă. Luna Plină în Vărsător vrea ca tu să fii autentic. Poți fi provocat și de familie în jurul acestei date.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Dacă ești într-o vacanță, această Lună Plină nu este neapărat pe placul tău. Nimic nu va fi așa cum te-ai gândit. Nu vei putea face tot ceea ce ți-ai dorit. Când intri într-o dilemă, orice ai alege, undeva tot ai de pierdut. Stai departe de oamenii  care te învață ei cum e mai bine.

Rac/Ascendent în Rac

Această Lună Plină activează axa financiară. Apar sau reapar cheltuieli. Drept urmare, planurile îți vor fi date peste cap. Dacă aveai un buget stabilit pentru această perioadă, nu te mai poți ține de el.  O să găsești o metodă prin care să îți optimizezi bugetul. Poate este momentul să renunți la ceva, cum ar fi un obicei care nu îți face bine. 

Leu/Ascendent în Leu

Luna Plină are loc în casa a șaptea. Mercur retrograd din semnul tău este în careu cu Uranus. Trebuie să ai grijă la deciziile pe care le iei pe plan relațional. Cu Mercur retrograd în semnul tău, vei avea tendința să reproșezi,  să ai un limbaj tendențios, să îi acuzi pe ceilalți și să te victimizezi. Narcisismul trebuie folosit în doze minime. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Luna Plină va fi în casa a șasea. Mercur, guvernatorul tău, și Soarele sunt în casa a douăsprezecea. Ne gândim la o lehamite. Simți că ai ajuns într-un punct în care nu se mai poate. Reflectează asupra greșelilor pe care le faci. De această Lună Plină, încearcă să nu mai creezi haos. 

Pe 19 august, ne așteaptă Luna Sturionului. Despre ce vorbește această Lună Plină?

Balanță/Ascendent în Balanță

Luna Plină îți priește. O să îți dai seama de oamenii care merită să rămână în viața ta sau nu. Unii vor reapărea, dar devii selectiv. Te vei întreba dacă cei din prezent sunt buni pentru tine. Îți aduce ceva bun relația cu ei sau doar te consumă?

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Apar schimbări foarte multe pe plan imobiliar, dar și anumite amânări, anulări și blocaje. Și în sânul familiei apar ajustări. Trebui să îți schimbi programul, ceea ce nu îți va conveni. 

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Acest eveniment îți priește. Te va ajuta să corectezi greșeli. Mintea te ajută să găsești soluții, dar va trebui să faci anumite greșeli. În jurul acestei Luni Pline, ai grijă la drumuri, la cum conduci  și la actele pe care le ai cu tine. 

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Luna Plină se petrece în casa a doua. Din cauza careului cu Uranus, îți va aduce niște cheltuieli neașteptate. Îți va face deranj în buget și te va speria. Nu vei muri de foame, ci e nevoie să reajustezi. 

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Gândește-te la ce-ai făcut în ultimele șase luni. Au fost și lucruri bune, dar și rele? Mai analizează și la ce poți renunța, dar și ce poți aborda dintr-un unghi diferit. Cu această Lună Plină, ar fi bine să treci de la percepție la perspectivă. Va trebui să îți vezi interesul. În plus, s-ar putea ca partenerul să nu fie pe aceeași lungime de undă cu tine.

Pești/Ascendent în Pești

Luna Plină se petrece în casa a douăsprezecea. Te vei confrunta cu niște stări copleșitoare și epuizante. Dacă ai amânat consultații, tratamente și vizite la doctor, ar fi cazul să te ocupi. Nu neglija somnul, odihna și liniștea interioară. Muncește mai puțin. Este cazul să găsești scurtături.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play



Asociatia Astrologilor


pixel