Luna Plină în Rac. Daniela Simulescu: "ATENŢIE pentru aceste PATRU semne!"

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Recomandari

Prima Lună Plină a anului 2022 va avea loc pe 18 ianuarie, în semnul Racului. Astrologul Daniela Simulescu dezvăluie mesajul pe care îl aduce:

Luna Plină are loc pe 18 ianuarie, la ora 01:49 dimineaţa, în Rac. 

Luna Plină este cea care schimbă lucruri în viaţa noastră, provoacă evenimente care să ne scoată la iveală nişte situaţii pe care noi nu am vrut să le vedem. 

Iar acum, pentru că avem o Lună Plină în Rac, vorbim despre tot ce este familiar şi confortabil pentru noi. Mai bine zis, despre rădăcini, trecut şi despre ce nu vrem să lăsăm, chestiuni la care nu vrem să renunţăm.

Doar că această Lună Plină are nişte caracteristici mai rar întâlnite.

În primul rând, avem Soarele în Capricorn şi în conjuncţie cu Pluto şi este mai puţin de un grad.

Vedeţi, Luna Plină arată acolo că vrem să facem o schimbare. Racul vorbeşte de familiar, confort, de siguranţă, de familie, de trecut, de rădăcini. Capricornul vorbeşte de acum, de viitor, de ce construim.

Şi pentru că Soarele va fi în conjuncţie cu Pluto, lucrurile vor fi destul de grele. Pluto pică ca un plumb peste orice planetă şi te face să vrei să te predai. Tranzitele lui Pluto sunt de obicei apăsătoare, efectiv simţi că pierzi controlul. Şi pare ciudat, dar acum când pierdem controlul, când ni se pare că moare o parte din noi, atunci începem să trăim. Dar trebuie să fim în punctul în care nu facem conştient: "Gata, sunt dispus să renunţa la asta!"

Nu o să se întâmple aşa, ci trebuie să lucrăm la noi şi Universul le va aşeza în aşa fel încât să vină acel moment şi de acolo să înceapă să se întâmple lucrurile.

Luna Plină fiind pe axa Rac - Capricorn, vorbeşte despre noi începuturi în urma unor renunţări. Luna Plină este o fază de genul "până aici se poate. Mai mult de atât nu pot".

Semnele care vor fi cele mai afectate

Vorbim în primă fază de semnele cardinale. Ele vor fi cele care vor sesiza în jurul lor că se întâmplă lucruri. Dacă ştii că ai în astrogramă Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn, vei resimţi din plin Luna aceasta Plină. Acolo e nevoie de un nou început:

Berbec / cei cu ascendent în Berbec

Soarele este în casa a 10-a, lângă Pluto. Este despre cariera, statutul sau autoritatea pe care tu o ai în viaţa ta. E clar că se vor întâmpla lucruri pe plan profesional.

Este adevărat că mai întâi se vor întâmpla lucruri acasă, cu Luna Plină în Rac, în casa a 4-a, astfel încât îţi dai seama de cine eşti tu, de câtă putere ai, de cum îţi poţi ajuta părinţii, copiii, familia. Adică trebuie să te construieşti cu Luna Plină în Rac. Este un moment bun în care să laşi trecutul şi să vezi cine eşti acum şi să vezi cum te construieşti.

 

Rac / cei cu ascendent în Rac

Partenerul! Cine este partenerul vostru? E al vostru? L-aţi luat că a vrut societatea? L-aţi luat că a vrut familia sau l-aţi luat că aţi vrut voi? Ia, daţi-vă voi seama ce s-a întâmplat acolo.

Sau partenerul se trezeşte dintr-o dată şi vrea altceva, ori se schimbă radical.

Toată zona de relaţii, mai ales că este şi Venus retrogradă în casa a 7-a acolo, va avea de suferit. Trebuie să aveţi mare grijă cu la relaţii, la cine vă întoarceţi în perioada aceasta sau cui îi daţi mai multă putere. 

Voi aţi vrea să nu schimbaţi nimic, dar iată că vine viaţa în jurul datei de 18 şi o să vă arate că trebuie să schimbaţi ceva. Că dacă nu schimbaţi, nu o să fie nimic bun. Deci, aveţi grijă pe plan relaţional!

 

Balanţă / cei cu ascendent în Balanţă

Eu v-aş recomanda să nu petreceți timp suplimentar la locul de muncă. În momentul în care exageraţi cu munca, este de fapt o fugă de problemele de acasă. Sau o fugă de a sta cu copiii, cu familia. O fugă!

Poate sunteţi într-un moment bun din punctul de vedere al carierei, dar dacă nu este cazul, dar simţiţi că trebuie să trageţi mai mult la muncă şi acasă mai puţin, e o problemă acolo şi bine aţi face să nu fugiţi de ea.

 

Capricorn / cei cu ascendent în Capricorn

Soarele lângă Pluto vorbeşte de probleme de sănătate pe care nu vi le acceptaţi.

Această conjuncţie mai vorbeşte şi despre o nevoie de a nu mai lua decizii pentru alţii. Dacă alţii din viaţa voastră nu se descurcă, fie familie, parteneri, copii, nu mai luaţi decizii pentru ei. Luaţi decizii doar pentru voi.

Şi pentru că e Venus retrogradă în semnul vostru, poate vă gândiţi la o schimbare de look.

Sunt zile minunate în jurul datei de 18 ianuarie de a vă gândi la cine sunteţi voi.

Urmăreşte emisiunea completă despre Luna Plină în Rac de pe 18 ianuarie, prezentată de Daniela Simulescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel