Luna Plină în Gemeni vine cu schimbări! Nu doar atât, dar are loc şi în aceeaşi zi în care Venus îşi începe retrogradarea în semnul Capricornului. Ce implicaţii are această zi şi ce trebuie să evităm cu orice preţ? Ne spune astrologul Daniela Simulescu:
Vorbim despre Luna Plină de pe 19 decembrie, o dată care are mai multe implicaţii. Luna Plină de pe 19 decembrie are şi părţi bune, şi părţi mai nefaste. Ce se întâmplă când avem Lună Plină? Soarele şi Luna sunt în opoziţie. Avem acum Soarele în Săgetător şi Luna în Gemeni.
Vor fi mai afectaţi cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti sau cei care sunt născuţi în al treilea decan al acestor zodii sau cei care se ştiu cu planete, unghiuri sau noduri în astrograma lor la gradele 25, 26, 27, 28, 29, 30 în Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti. Voi veţi resimţi cel mai mult. Dar pentru că sunteţi obişnuiţi cu schimbările şi cotiturile, s-ar putea ca oamenii din jurul vostru să sufere mai mult în jurul acestei date.
Pe Lună Plină apar tot felul de situaţii, evenimente, dispar şi reapar oameni în viaţa noastră.
Pentru că este o Lună Plină în Gemeni, despre ce vorbim dacă nu despre schimbare, testare, experimentare, diversificare, adică să încercaţi mai multe variante.
Luna Plină se petrece pe 19 decembrie la 06:36 dimineaţa. Ascendentul astrogramei este în Săgetător. Guvernatorul astrogramei, Jupiter, este în Vărsător şi este în trigon cu Luna Plină. În primă fază, schimbarea este minunată.
V-aş recomanda tuturor celor care au aşteptat să facă o schimbare şi nu au mai putut să o realizeze din cauza pandemiei şi au tot aşteptat un moment, în jurul datei de 19 decembrie puteţi să luaţi o decizie. Luna Plină vorbeşte şi de renunţare, şi de rupere, şi de schimbare bruscă pe toate planurile.
Vă atrag atenţia că pe 19 decembrie Venus îşi începe retrogradarea. Pentru că Luna Plină în Gemeni are loc în aceeaşi zi cu începutul retrogradării lui Venus, are şi alte implicaţii. Vă poate oferi nevoia de schimbare, de libertate, de a face lucrurile diferit.
Luna Plină se petrece pe axa 1-7, a relaţiilor. Şi când Venus începe retrogradarea, v-aş ruga să fiţi foarte atenţi în preajma acestei date. Multe relaţii vechi se vor zgudui, vor apărea tentaţii, idile, mulţi vor încerca să ducă mai multe relaţii în acelaşi timp, multe persoane nu vor reuşi să rupă una dintre relaţiile pe care le au sau vor încerca să caute mai multe posibilităţi, astfel încât să nu se poată ataşa.
Aşa că, vă atrag atenţia că, în această perioadă, ori aflaţi de o idilă a unui partener, ori voi intraţi într-o idilă. Sau poate sunteţi într-o relaţie lungă, plictisitoare şi cineva vă trimite un mesaj, că vorbim de Luna Plină în Gemeni. Sau mergeţi la un eveniment şi întâlniţi pe cineva cu care aveţi o comunicare minunată.
Da, harta asta arată foarte bine pe tot ce înseamnă distracţii, dar nu arată bine pe lucruri ascunse pentru că se vor afla. Dacă sunteţi într-o relaţie şi nu aţi avut nicio bănuială şi se întâmplă ceva în jurul acestei date, faceţi nişte săpături. Există riscul şi de abandon, a unor persoane care să abandoneze sau să fie abandonate.
În jurul datei de 19 decembrie, apar schimbări în relaţie. Apar dorinţe de nou, apare nevoia schimbării ceva în cadrul relaţiei. Pe Venus retrogradă, apar situaţii în care putem ajusta sau corecta o relaţie. Vedeţi că Luna Plină în Gemeni vorbeşte de comunicare şi dacă nu aţi reuşit să comunicaţi atâta timp, credeţi că le veţi comunica acum? Mai greu.
Mulţi vor jongla cu mai mulţi parteneri/ partenere, dar să nu vă bazaţi pe faptul că nu se află. În astrograma momentului, Marte este în casa a 12-a, lângă Nodul Sud, ceea ce înseamnă că ce aţi ascuns voi de mult timp se poate afla, fără să vă daţi seama. Luna Plină în Gemeni predispune şi la neatenţie, la agitaţie, la numite gesturi ce pot da de bănuit, de gândit.
Această Lună Plină are și Jupiter pe cuspida casei 3. Predispune la multă vorbărie, la agățat, la a cuceri. Reușim să cucerim. Depinde de voi cum folosiți acest eveniment astrologic, depinde de voi cum vă pregătiți de sărbători. Bănuiesc că de sărbători vreți să fiți împăcați cu voi.
Știți de ce apar aceste situații? În astrograma momentului, în casa a 2-a, pe lângă Venus şi Pluto, avem şi Saturn în careu cu Uranus, în casa a 5-a. Ce înseamnă asta? Lipsa de încredere în propria persoană sau partenerul cu care suntem nu ne mai validează, nu se mai uită la noi, nu ne mai atinge, nu ne mai sărută şi simţim nevoia de atingere, de apropiere, de contact, să simţiţi că trăiţi şi undeva apar limitări. Aveţi impresia că voi sunteţi de vină. Luna Plină în Gemeni ne îndeamnă să ne punem întrebări. Şi ştiţi ce vor face oamenii? Vor căuta validare în afară. Ascendentul în Săgetător ne dă curaj şi trigonul Lunii Pline cu Jupiter în Vărsător aduce şi mai mult curaj, şi mai multă îndrăzneală, şi mai multă dorinţă de aventură şi căutaţi validare la un coleg, la un prieten, la un vecin. Iniţial, o căutaţi doar la modul în care doar să simţiţi că vă place cineva. Dar, atenţie! Ceea ce pe moment poate părea ceva superficial, s-ar putea să se transforme în altceva. Să găsiţi o persoană care să vă spună ceva - iar cu Luna Plină în Gemeni, Jupiter în cuspida 3 - vorbele ne vrăjesc.
Atunci când avem Luna Plină în Gemeni, dacă suntem deschişi şi ne uităm puţin în jurul nostru, putem face mici schimbării să fie bine. Puterea schimbării e în mâinile noastre. Dacă aşteptăm ca celălalt să se schimbe, nu se va schimba şi vom deveni mai frustraţi, mai supăraţi, mai enervaţi şi, fiind Venus retrogradă, vom căuta în altă parte. Şi zicem că nu are ce să strice, e doar o discuţie. Dar ne iau ochii discuţiile, o luăm razna. Vrem să divorţăm pentru un "neica nimeni", pentru o tipă care doar ne-a vorbit frumos, dar nu ştim cu ar fi o relaţie cu acea persoană.
Tema principală a acestei Luni Pline în Gemeni este asta: dorinţa de a testa şi altceva în relaţie, nevoia de validare prin vorbe. Doar că vorbele vin şi pleacă.
V-am atras atenția referitor la relație. Venus retrogradă durează până pe 29 ianuarie, dar continuă până pe 6 martie 2022.
Eu, în locul vostru, nu aş lua decizii. Nu m-aş despărţi acum, nu m-aş căsători acum, nu aş divorţa acum. Aş aştepta să văd ce se întâmplă şi aş aştepta să se termine Venus retrogradă şi abia apoi să mă gândesc ce se întâmplă.
Dacă e să ne uităm şi la alte perspective legate de Luna Plină, mulţi vor decide să plece din ţară, mulţi vor lua decizia să spună ce nu au spus mulţi ani, mulţi se vor lăsa păcăliţi.
Chiar şi aşa, am putea folosi această Lună Plină să facem o schimbare în viaţa noastră, oricare. Poate schimbăm casa, poate ne mutăm, poate plecăm din oraş, poate mergem în altă localitate, am discuţii cu alte persoane sau decid să nu mă mai văd cu alte persoane, poate renunţ la lucruri din casă.
În orice caz, schimbarea este motivul principal al Lunii Pline.
Cu o Lună Plină în Gemeni apare şi nevoia de a ne duce într-o zonă spirituală, dar aveţi grijă de la cine învăţaţi. Luna Plină are un careu cu Neptun. Vor apărea multe fake news-uri. Cu Marte în casa a 12-a, sunt tot felul de frici, anxietăţi şi din cauza asta credem tot ce ni se spune. Tot ce e scris ne trezeşte tot felul de emoţii şi nu mai stăm să verificăm.
Vedeţi că va fi multă bârfă. Şi ştiţi care este problema cu Luna Plină în Gemeni? Bârfa devine adevăr şi să vedeţi acolo multe dureri. Poate să ajungă la un nivel greu de controlat. Aşa că, aveţi grijă pe cine credeţi în jurul datei de 19 decembrie, aveţi grijă ce bârfă daţi mai departe şi aveţi grijă ce născociţi.
Vă invit să aveţi grijă pe plan relaţional. Puteţi să faceţi o schimbare, să rupeţi o situaţie. Câteodată apare frica aceea, să nu renunţăm de tot la ce avem. Dar putem jongla cu altceva. Adică îmi doresc să plec dintr-un loc de muncă, pot să rămân fără muncă, dar poate găsesc ceva pe lângă, să îmi asigur nişte resurse. E foarte bună Luna Plină pentru această zonă şi m-aş bucura ca mulţi dintre voi să vă apucaţi să învăţaţi ceva. Să vă faceţi cadou de sărbători un curs, un workshop. Iar, pentru cei care vor să plece din ţară, le doresc succes, e o perioadă bună, veţi găsi un loc bun, veţi găsi oamenii care să vă ajute, trebuie doar să aveţi curaj să faceţi acest pas. La fel şi pentru cei care vor să se întoarcă în ţară. Este o perioadă bună pentru ei să se gândească la acest lucru.
Ascultă aici emisiunea despre Luna Plină în Gemeni, prezentată de Daniela Simulescu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News