Duminică, vom avea o Lună Nouă în semnul Săgetătorului. Despre ce ne vorbește acest aspect, aflăm de la astrologul Daniela Simulescu!
Pe 1 decembrie, va avea loc Luna Nouă in Săgetător, un eveniment care ne poate readuce speranța. De ce spunem asta? Mercur este retrograd tot în Săgetător, iar Soarele și Luna sunt în careu cu Saturn.
Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie. Cum influențează fiecare zodie?
Ceea ce este foarte interesant este faptul că în luna decembrie vom avea două Luni Noi, una la început de lună, iar alta la final. Pe 31 decembrie, vom avea o Lună Nouă în Capricorn. Luna decembrie va fi precum un test, din punctul de vedere al teoriei astrologice. Pentru că Săgetătorul te întreabă dacă este bine sau este rău, te face să te gândești la principiile de viață, iar Capricornul te face să îți asumi responsabilitatea, să te maturizezi, să mergi mai departe.
După cum știm, spre deosebire de Luna Plină, Luna Nouă nu aduce neapărat ceva tangibil de care să ne legăm. Este mai degrabă un moment potrivit pentru a ne pune intenții, pentru a ne gândi, pentru a ne seta rezoluții, pentru ritualuri, pentru manifestare. Luna Nouă este momentul în care stam cu noi înșine și ne gândim la ce dorim să facem.
Este momentul să o luăm de la capăt, să ne dăm seama ce vrem să facem cu viața noastră. Când vorbim de Soare, vorbim de energia conștientă, iar când aducem în discuție Luna, avem energia inconștientă. Când discutăm despre arhetipul Săgetătorului, vorbim de călătorii, mutare, educație, principii, filosofie de viață, justiție, de ce e bine și ce nu. Dar și despre evoluție, despre libertate, despre a cuceri noi orizonturi.
Când avem o Lună Nouă în Săgetător, primul lucru pe care îl putem manifesta este cel legat de a călători, de a învăța, de a deveni mai buni, de a evolua. Săgetătorul, fiind guvernat de Jupiter, odată cu această Lună Nouă, trebuia să avem foarte mare grijă pe cine credem și în cine ne încredem, pentru că mintea noastră va fi destul de vulnerabilă. Mai ales că Mercur este retrograd tot în semnul Săgetătorului și se lovește de cuvinte pompoase, fără să verifice ce se află în spatele acelor vorbe.
Săgetătorul ne oferă un optimism foarte mare, dar trebuie să avem grija cum îl folosim. Totuși, dacă îți dorești să faci ceva în domeniul educației, nu lăsa dubiile sau vocile celorlalți să te influențeze. Mai ales că o Lună Nouă, în teorie, are efecte pe jumătate de an. Ai șansa de a-ți face planuri, de a te muta în țară sau din țară, să pleci dintr-o țară în alta, să dai la o facultate, să te înscrii la anumite meditații, să devii mai spiritual.
Ne vom da seama de cine suntem noi cu adevărat, care ne este puterea interioară și că avem nevoie de credință. Limite vor exista la tot pasul, dar nu este cazul să le oferim prea multă putere.
Cele patru zodii care vor resimți din plin Luna Nouă sunt cele mutabile: Gemeni, Fecioara, Săgetător, Pești.
Cele PATRU zodii afectate de Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News